Administrator cu calificarea de auditor financiar la SC Platforma Industriala IMM Slobozia
MUNICIPIUL SLOBOZIA, în calitate de Autoritate Publică Tutelară, asistată de expert independent S.C. FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L., anunţă reluarea procedurii de selecție și nominalizare pentru 1 (unul) post de administrator la Societatea PLATFORMA INDUSTRIALĂ IMM SLOBOZIA S.R.L.
Etapele de desfăşurare a procesului de recrutare şi selecţie sunt:
-
Evaluarea prealabilă dosarelor de candidatură care alcătuiesc Lista lungă.
-
Evaluarea finală a Candidaţilor selectaţi în Lista scurtă. Interviul.
Condiţiile generale ale procesului de selecţie prealabilă sunt:
-
Administratorii trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani;
-
Administratorii sunt persoane fizice sau juridice, cu experienţă în conducerea Societăţilor sau regiilor autonome;
-
Selecția administratorilor se realizează cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 202/2002, cu modificările și completările ulterioare. În măsura în care nu este afectat clasamentul întocmit potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), cel puțin o treime din totalul administratorilor aparțin genului subreprezentat;
-
Candidatul trebuie să dețină calificarea de auditor financiar sau să aibă experiență de cel puțin 3 ani dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România, în alt stat membru, într-un stat AELS, în Elveția sau în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau în cadrul Comitetelor de audit formate la nivelul Consiliilor de Administrație/ Supraveghere ale unor Societăți/ entități de interes public, în conformitate cu Ordinul nr. 392/2022 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 123/2022 privind componenţa Comitetului de audit;
-
În cazul întreprinderilor publice organizate ca Societăţi cu răspundere limitată, cel mult un administrator va fi funcţionar public sau o persoană din rândul altor categorii de personal din cadrul Autorităţii Publice Tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice;
-
În mod obligatoriu, în selecţia candidaţilor se va avea în vedere evitarea situaţiilor de conflict de interese sau incompatibilităţi;
-
Majoritatea membrilor Consiliului de Administrație este formată din administratori neexecutivi şi independenţi, în sensul art. 138^2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-
Mandatul administratorilor este stabilit prin actul constitutiv, neputând depăşi 4 ani;
-
O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 2 mandate de administrator în Societăţi sau întreprinderi publice al căror sediu se află pe teritoriul României;
-
Funcționarii publici sau personalul din cadrul Autorității Publice Tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice pot face parte doar dintr-un singur Consiliu de Administrație sau Consiliu de Supraveghere;
-
Selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei;
-
Candidaţii care vor fi selectaţi pentru a fi înscrişi pe Lista scurtă vor fi ulterior înştiinţaţi să depună o Declaraţie de intenţie realizată conform Scrisorii de Aşteptări.
Condiţiile generale de participare sunt:
-
studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență şi experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani;
-
experiență de conducere/ administrare a unor Societăți sau Regii Autonome;
-
cunoaşterea limbii române (scris şi vorbit) şi cetăţenia română sau cetăţenia altor state membre ale Uniunii Europene cu condiţia să aibă domiciliul în România;
-
capacitate deplină de exerciţiu;
-
stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale;
-
să nu fie destituit/ă dintr-o funcţie publică, să nu îi fi fost revocat contractul de mandat sau să nu îi fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
-
nu au înscrieri în cazierul judiciar;
-
nu au înscrieri în cazierul fiscal;
-
nu se află în conflict de interese care să îl/o facă incompatibil/ă cu exercitarea funcției de administrator al Societății;
-
îndeplinește criteriile conform prevederilor art. 4, art. 30, alin. (9) și art. 36, alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, actualizată.
-
Dosarul de candidatură se va depune până la data de 19.10.2026, ora 12, la registratura PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SLOBOZIA din Strada Episcopiei, Nr. 1, Municipiul Slobozia Județul Ialomița, Cod Poștal 920023, în dosar plic închis şi sigilat, unde va primi un număr de înregistrare, data certă și ora depunerii. Dosarul va avea menţionat “Candidatura pentru postul de administrator la Societatea PLATFORMA INDUSTRIALĂ IMM SLOBOZIA S.R.L.”, precum si numele şi prenumele Candidatului.
Obligatoriu o copie a dosarului va fi transmisă pe adresa expertului independent, respectiv foxmanagement109@gmail.com până la data de 19.10.2026, ora 12.
Plicurile ajunse după data şi ora menţionată nu vor fi luate în considerare.
Candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor şi care se regăsesc pe Lista scurtă, vor fi evaluaţi în cadrul interviului, ora şi locul desfăşurării acestuia urmând a le fi anunţate personal prin intermediul postei electronice.
Relaţii suplimentare se pot obţine la expertul independent S.C. FOX MANAGEMENT CONSULTANTS S.R.L. la Telefon 0799-358.582.
