Publicat
UM

Muncitor calificat III- Lucrător finisor construcții

Unitatea Militară 01410 Ploiești · Prahova
Permanent Funcție publică Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-09-21 · Termen 2026-10-30
Despre acest post

ANUNŢ
Unitatea Militară 01410 cu sediul în Ploiești, Str. Mărășești 278, organizează concurs pentru ocupare pe perioadă nedeterminată a postului vacant, după cum urmează:

• Muncitor calificat III – Lucrător finisor construcții – 1 post la Unitatea Militară 01410.

I. DOCUMENTELE OBLIGATORII PENTRU CONSTITUIREA DOSARULUI DE
CONCURS sunt următoarele:
a) formular de înscriere la concurs (conform model HG 1336/2022);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume,
după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european.

Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 04.10.2026, ora 14.00.
Dosarele de concurs se depun la sediul Unităţii Militare 01410 cu sediul în Ploiești, Str. Mărășești 278, judeţul Prahova, persoană de contact sergent Andrei Chiriță, secretar, telefon 0244510292/ interior 111.

II. CONDIŢIILE GENERALE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

III. CONDIŢIILE SPECIFICE NECESARE PENTRU OCUPAREA POSTULUI :

1. Studii de specialitate: studii medii cu certificat de absolvire și curs de specializare pentru calificarea de zidar sau studii medii pentru calificarea de zidar atestate cu certificat de absolvire
2. Perfecționări: nu este cazul;
3. Nivelul de acces la informaţii clasificate: SECRET DE SERVICIU, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în situaţia în care va fi declarată „ADMIS”;

Contact / Angajator
Angajator
Unitatea Militară 01410 Ploiești
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top