asistent medical grad principal – 1 post
CONCURS
pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unui post contractual vacant de execuție de asistent medical (PL), grad principal, din cadrul Cabinetului medical școlar nr. 2 – gimnazialCompartimentul medicină școlară – Direcția de Asistență Sociala și Servicii Sociale – Direcția Generală de Asistență Sociala
Proba scrisă a concursului se va susține în ziua de 07.10.2026, ora 10,00, la sediul Primăriei Municipiului Onești, B-dul Oituz nr. 17, județul Bacău.
Dosarele de concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, în perioada 14.09.2026 – 25.09.2026, de luni până joi între orele 7.30 – 16.00, respectiv vineri între orele 7.30 – 13.30, la sediul Primăriei Municipiului Oneşti din B-dul Oituz, nr.17- Registratura Generală, parter.
De asemenea, dosarele de concurs pot fi transmise de candidaţi la sediul instituției, prin Poşta Română și serviciul de curierat rapid, sau prin poşta electronică, la adresa dana.jipa@onesti.ro sau manuela.dochitescu@onesti.ro, în perioada mai sus precizată.
1. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa 2 din Hotărârea de Guvern nr.1336/2022 (candidaţii pot primi formularul tipizat de la Serviciul Resurse umane, salarizare, guvernanță corporativă, mediu, et.5, cam. 501/503);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz ;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (modelul orientativ al adeverinței este prevăzut în anexa 3 din Horărârea de Guvern nr.1336/2022; candidații pot primi modelul orientativ de la Serviciul Resurse umane, salarizare, guvernanță corporativă, mediu,et.5, cam.501/ 503);
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar ( cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale, iar în acest caz candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, până la data susțineri probei scrise);
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european (candidaţii pot primi modelul de la Serviciul Resurse umane, salarizare, guvernanță corporativă, mediu, et.5, cam.501/ 503);
Documentele vor fi prezentate într-un dosar plic.
Copiile de pe actele solicitate, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
2. Condiţii generale de participare aşa cum sunt prevăzute de lege:
a) are cetăţenie română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2002 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra umanității, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitatea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
3. Condiţii specifice de participare aşa cum sunt prevăzute în fişa postului :
Asistent medical, grad principal (PL)
Studii de specialitate :
· absolvenţi de studii medii (studii postliceale de specialitate absolvite cu diplomă);
· Certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. – Aviz anual O.A.M.G.M.A.M.R. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu modificările și completările ulterioare;
· Asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical, încheiată anual, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
· vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 (cinci) ani;
· Certificat de atestare pentru gradul principal.
| CALENDAR CONCURS | DATA |
| Data publicare | 14.09.2026 |
| Depunere dosare concurs | 14.09.2026 – 25.09.2026
luni-joi orele 7.30-16.00 ; vineri-7.30 – 13.30 |
| Selecție dosare | În termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor |
| Afișare rezultate selecție dosare | în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea selectiei |
| Depunere contestații | În termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor |
| Afișare rezultate contestatii selecție dosare | 1 zi lucrătoare de la finalizarea probei |
| Proba scrisă | 07.10.2026, ora 10.00 |
| Corectare lucrări la proba scrisă | 1 zi lucrătoare de la finalizarea probei scrise |
| Afișare rezultate la proba scrisă | În termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise |
| Depunere contestații probă scrisă | În termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise |
| Interviul | Interviul se va susţine în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise |
| Afișare rezultate interviu | În termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei de interviu |
| Depunere contestații interviu | În termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei interviu |
| Afișare rezultate contestații pentru fiecare probă | Imediat după soluționarea contestațiilor |
| Afișare rezultate final | În termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor
pentru ultima probă |
