Doua posturi de infirmiera de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Jimbolia (DGASPC Timis)
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, organizează în perioada 30.09-06.10.2026 concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcţii contractuale de execuție vacante de infirmieră (G), durată nedeterminată, din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Jimbolia.
- (1) Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs conform art. 6 din anexa de la H.G. nr. 1336/2022:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- i) curriculum vitae, model comun european.
(2) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3.
(3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
- Perioada de depunere a dosarelor de concurs: 09-22.09.2026, în intervalul orar 09:00 – 12:00.
Locul de depunere a dosarelor de concurs: Timişoara, Piaţa Regina Maria nr. 3, Serviciul Resurse Umane, Organizare şi Salarizare.
Persoană de contact: Panea Teodora – inspector I superior – Serviciul Resurse Umane, Organizare şi Salarizare, telefon 0256-490281 – interior 192.
III. Condiţiile specifice prevăzute în fişa de post:
– diplomă sau adeverinţă pentru studii generale (8 clase),
– minim 6 luni vechime în muncă.
- Condiţiile necesare ocupării postului conform art. 15 din anexa de la H.G. nr. 1336/2022:
„Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h)’’.
- Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora:
– Proba scrisă – 30.09.2026, ora 1000 – D.G.A.S.P.C. Timiş, Timişoara, P-ţa Regina Maria nr.3;
– Proba de interviu – 06.10.2026, ora 1000 – D.G.A.S.P.C. Timiş, Timişoara, P-ţa Regina Maria nr.3.
- Bibliografia și tematica sunt anexate la acest anunț.
VII. Calendarul de desfăşurare al concursului:
| Calendar de desfăşurare | ||
| Nr. crt. |
Etapa | Data |
| 1 | Data-limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs | 22.09.2026, ora 1200 |
| 2 | Termenul de afişare al rezultatului selecţiei dosarelor de concurs | 24.09.2026 |
| 3 | Termenul de depunere al contestaţiei la selecţia dosarelor | 25.09.2026 |
| 4 | Termenul de afişare al rezultatului soluţionării contestaţiei de la selecţia dosarelor | 28.09.2026 |
| 5 | Data desfăşurării probei scrise | 30.09.2026 |
| 6 | Termenul de afişare al rezultatului de la proba scrisă | 01.10.2026 |
| 7 | Termenul de depunere al contestaţiei la proba scrisă | 02.10.2026 |
| 8 | Termenul de afişare al rezultatului soluţionării contestaţiei de la proba scrisă | 05.10.2026 |
| 9 | Data desfăşurării probei de interviu | 06.10.2026 |
| 10 | Termenul de afişare al rezultatului de la proba de interviu | 06.10.2026 |
| 11 | Termenul de depunere al contestaţiei la proba de interviu | 07.10.2026 |
| 12 | Termenul de afişare al rezultatului soluţionării contestaţiei la proba de interviu | 08.10.2026 |
| 13 | Termenul de afişare al rezultatului final | 09.10.2026 |
Bibliografie pentru ocuparea posturilor contractuale vacante de execuție de infirmieră (G), în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Jimbolia
1. Ordonanța de urgență nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul Administrativ – publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 05.07.2019, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 319 din 14.07.2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă– publicată în Monitorul Oficial nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
3.Cartea infirmierei – Îngrijirea persoanei cu handicap, Autor: Sora Lungu-Nicolae; Editura Tritonic, București 1998.
Tematică pentru ocuparea posturilor contractuale vacante de execuție de infirmieră (G), în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Jimbolia
- Ordonanța de urgență nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul Administrativ – publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 05.07.2019, cu modificările și completările ulterioare: De la art. 538 până la art. 579 inclusiv;
- Legea nr. 319 din 14.07.2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă– publicată în Monitorul Oficial nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare; Capitolul IV- Obligațiile lucrătorilor;
- Cartea infirmierei- Îngrijirea persoanei cu handicap, Autor: Sora Lungu-Nicolae; Editura Tritonic, București 1998;
Capitolul IV-Aspecte practice ale îngrijirii:
IV.4. Igiena și îngrijirea asistaților;
IV.5.Primul ajutor;
IV.6. Îngrijirea pacienților imobilizați la pat;
IV.8.Îngrijirea pacienților cu boli cronice.
