Asistent social specialist
Direcţia de Asistenţă Socială Focşani cu sediul în Focşani str. Cuza Vodă nr. 9A, în conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. XXII alin. (2) lit. a) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată la Serviciul social “Centru de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice” și la Serviciul social “Unitate de îngrijire la domiciliu” al Direcției de Asistență Socială Focșani, nou înființat în cadrul programului de interes național derulat de PNRR/2023/C13/MMSS/14, Centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, Componenta 13 reforme sociale, investiția 14 crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, astfel:
– un post de asistent social specialist.
- Condiţii de participare la concurs pentru postul de asistent social specialist:
Condiţii generale pentru ocuparea a postului:
Candidații trebuie să îndeplineasca condițiile prevăzute la art. 15 al Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, aprobat prin HG nr. 1336 / 2022, cu modificările şi completările ulterioare.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării unei funcții contractuale de execuție – asistent social specialist, 1 post la Serviciul Social “Centru de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice” sunt:
- Studii de specialitate: absolvenţi de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistență socială.
- Perfecţionări (specializări): Membru activ (cotizația la zi) al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), cu avizul pentru exercitarea profesiei valabil, grad profesional specialist.
- Vechime în specialitate: 3 ani vechime în specialitatea studiilor și 3 ani practică în domeniu;
- Document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).
Concursul/examenul se va desfăşura la sediul Direcției de Asistență Socială Focşani, str.Cuza-Vodă nr. 9A, Focșani sau în altă locație, care va fi afișată ulterior, în funcție de numărul dosarelor de concurs care vor fi selecționate.
B) Dosarul de concurs, care se va depune în perioada 02.09.2026 – 15.09.2026, va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare (se completează în momentul depunerii dosarului);
b) copia actului de identitate și a certificatului de căsătorie/sentință de divorț (după caz) sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică, după caz;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
h) adeverință din care să rezulte că persoana verificată se află sau nu în baza de date a abuzatorilor sexuali, respectiv un certificat de integrare comportamentală, emisă de Evidența
Informatizată a Cazierului Judiciar, conform art.18 din Legea nr.118/2019, privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul cazierului judiciar candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării probei scrise.
Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
C) Calendarul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor definitv vacante de asistent social specialist și asistent social practicant:
– perioadă depunere dosare înscriere concurs: 02.09.2026 – 15.09.2026, ora 16:00;
– selecţie dosare: 16.09.2026- 17.09.2026;
– afişare rezultat selecţie dosare: 18.09.2026 ora 13:00;
– dată limită depunere contestaţie rezultat selecţie dosare: 21.09.2026, ora 13:00;
– afişare rezultate contestaţii selecţie dosare: 22.09.2026, ora 13:00;
– data și locul desfăşurării probei scrise pentru posturile definitiv vacante de asistent social specialist și asistent social practicant: 23.09.2026, ora 09:00, la Direcția de Asistență Socială Focșani, strada Cuza-Vodă, nr. 9A;
– afişare rezultate proba scrisă: 24.09.2026, ora 13:00;
– dată şi oră limită depunere contestaţii probă scrisă: 25.09.2026, ora 13:00;
– afişare rezultate contestaţii proba scrisă: 28.09.2026, ora 13:00;
– dată și locul desfășurării probei interviu pentru posturile definitiv vacante asistent social specialist și asistent social practicant: 29.09.2026, ora 09:00, la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani, strada Cuza-Vodă, nr. 9A, Focșani.
– afișare rezultate interviu: 30.09.2026, ora 16:00;
– dată și oră limită depunere contestații interviu: 01.10.2026, ora 16:00;
– afișare rezultat contestații probă interviu: 02.10.2026, ora 13:00;
– afișare rezultate finale: 05.10.2026.
Relaţii suplimentare: la sediul instituţiei, Serviciul resurse umane – secretarul comisiei de concurs, pe site-ul instituţiei (https://das-focsani.ro/ – secțiunea CARIERĂ) sau la telefon 0337.101.055.
