Publicat
ȘG

secretar S III

Școala Gimnazială, Comuna Ghioroiu · Vâlcea
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-08-27 · Termen 2026-09-14
Despre acest post

A N U N Ţ

 

                              Școala Gimnazială, comuna Ghioroiu, județul Vâlcea organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de secretar  S III – personal didactic auxiliar, 0,50 normă, perioadă nedeterminată  la Școala Gimnazială, comuna Ghioroiu, județul Vâlcea.

Condiţii generale:

o   a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

o   b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

o   c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

o   d) are capacitate deplină de exercițiu;

o   e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

o   f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

o   g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţii specifice pentru ocuparea postului vacant de secretar :

o   studii superioare;

o   vechime minimum 5 ani, în specialitatea postului;

o   cunoştinţe privind întocmirea şi administrarea corespondenţei oficiale;

o   cunoştinţe privind încadrarea personalului;

o   cunoştinţe de arhivare a documentelor;

o   cunoştinţe de comunicare şi relaţii publice;

o   cunoştinţe de utilizare a tehnologiei informaţiei(operare PC, birotică).

 

 

Dosarul de înscriere va cuprinde:

·       Cerere de înscriere la concurs

·       Copia actului de identitate, a certificatului de naștere și a certificatului de căsătorie(unde e cazul)

·       Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale specializării

·       Copia carnetului de muncă sau adeverințe care să ateste vechimea în muncă sau specialitate

·       Cazier judiciar

·       Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate –”apt pentru angajare post secretar”

·       Curriculum vitae EUROPASS

 

Concursul constă în:

v Selecţia dosarelor

v Proba scrisă

v Interviu

 

Bibliografia:

·       Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și

completările ulterioare.

·       OME nr. 5.726/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și

funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP, cu modificările și completările ulterioare.

·       OME nr. 4.634/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor

de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare.

·       HG nr. 30/2024, privind tipurile de informații și formatul actelor de studii care

se eliberează absolvenților și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar, cu modificările ulterioare.

·       Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

·       HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE.

·       Legea nr. 16/1996 – Legea Arhivelor Naționale, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

·       HG nr. 732/2025 privind metodologia-cadru de acordare a burselor școlare și

cuantumul acestora.

·       Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu

modificările și completările ulterioare.

·       Regulamentul (UE) 2016/679 – GDPR și Legea nr. 190/2018, privind măsurile

de punere în aplicare a GDPR.

·       HG nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea

și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

·       Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă

Învățământ Preuniversitar nr. 1104/09.07.2025, cu modificările ulterioare.

·       HG 1294/2004 – acordarea ajutorului financiar Euro200;

 

 

 

Tematica:

 

I.                Organizarea și funcționarea unităților de învățământ

–        structura și conducerea unității de învățământ;

–        atribuțiile compartimentului secretariat;

–        atribuțiile și responsabilitățile personalului didactic auxiliar;

–        circuitul documentelor și al informațiilor;

–        relația secretariatului cu directorul, consiliul de administrație, cadrele didactice, elevii și părinții;

–        gestionarea corespondenței unității;

–        întocmirea și transmiterea situațiilor statistice;

–        gestionarea bazelor de date ale unității.

II.             Evidența și gestionarea situației școlare

–        înscrierea și evidența elevilor;

–        transferul și mișcarea elevilor;

–        constituirea și gestionarea dosarelor personale;

–        documentele privind școlaritatea;

–        cataloage, registre matricole și alte documente școlare;

–        încheierea situației școlare;

–        eliberarea documentelor școlare;

–        certificate, adeverințe, foi matricole și alte documente;

–        duplicatele actelor de studii.

III.           Actele de studii și documentele școlare

–        tipurile de acte de studii;

–        condițiile de completare și eliberare;

–        persoanele responsabile;

–        evidența, păstrarea și arhivarea actelor;

–        anularea și înlocuirea documentelor;

–        eliberarea duplicatelor;

–        regimul documentelor școlare.

IV.           Managementul documentelor și arhivarea

–        înregistrarea documentelor;

–        circuitul documentelor;

–        păstrarea și conservarea documentelor;

–        nomenclatorul arhivistic;

–        selecționarea documentelor;

–        predarea documentelor la arhivă;

–        termenele de păstrare;

–     responsabilitățile privind arhiva.

V.              Managementul resurselor umane

–        încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă;

–        dosarul de personal;

–        timpul de muncă și timpul de odihnă;

–        concedii;

–        drepturi și obligații ale salariatului;

–        răspunderea disciplinară;

–        evidența personalului;

–        REGES-ONLINE.

VI.           Salarizarea personalului

–        principiile salarizării personalului plătit din fonduri publice;

–        salarizarea personalului din învățământ;

–        drepturi salariale;

–        gradații și alte elemente ale salarizării;

–        documentele necesare pentru stabilirea drepturilor salariale.

VII.         Bursele și formele de sprijin pentru elevi

–        categorii de burse;

–        condiții de acordare;

–        documentele necesare;

–        evidența beneficiarilor;

–        plata burselor;

–        responsabilitățile unității de învățământ.

VIII.      Protecția datelor și accesul la informații

–        date cu caracter personal;

–        principii GDPR;

–        prelucrarea datelor elevilor și angajaților;

–        confidențialitatea documentelor;

–        informații de interes public;

–        informații exceptate de la comunicare.

 

IX.           SIIIR și evidența electronică

–        principiile și scopul SIIIR;

–        actualizarea datelor privind elevii;

–        formațiunile de studiu;

–        personalul;

–        situațiile școlare;

–        responsabilitățile unității privind corectitudinea datelor.

 

 

Calendarul concursului:

§    Depunerea dosarelor  – până la data 03.09.2026  orele 1400

§  Selecția dosarelor – 04.09.2026 ora 1000

§  Afișarea rezultatelor selectării dosarelor – 04.09.2026  ora 1030

§  Proba scrisă – 11.09.2026 ora 0900

§  Afișarea rezultatelor după proba scrisă – 11.09.2026 ora 1400

§  Contestații după proba scrisă 11.09.2026 între orele 1400-1600

§  Afișarea rezultatelor după contestații – 14.09.2026 ora 0900

§  Interviul – 14.09.2026 ora 1200

§  Rezultatul final al concursului – 14.09.2026 ora 1630

 

Candidatul declarat admis se va prezenta la post începând cu data de 15.09.2026 .

 

 

Relații suplimentare se pot obține la secretariatul  Școlii Gimnaziale, comuna Ghioroiu, judetul Valcea, telefon 0755130289 sau la 0745298011 – director Chirilă-Mihai Adriana.

Contact / Angajator
Angajator
Școala Gimnazială, Comuna Ghioroiu
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top