Muncitor calificat,I
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BUNTESTI4558698 Buntesti, str. Principală, nr.28., Judeţul Bihortel.:0259-329180; fax: 0259-329180e-mail: registratura@comunabuntesti.ro
|
|
Nr.4971 din 20.08.2026
ANUNȚ DE CONCURS
Primăria Comunei Buntesti, județul Bihor, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână)
-
Muncitor calificat,I – în cadrul Compartimentului Gospodărire Comunală
I. Condiții de participare la concurs:
A. Condiții generale (conform art. 15 din H.G. nr. 1336/2022):
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile <LLNK 12003 0923 2]1 0 45>Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
B. Condiții specifice:
-
Studii: Studii medii absolvite cu diplomă;
-
Vechime în specialitatea studiilor: Nu se solicită
II. Calendarul desfășurării concursului
-
Depunerea dosarelor de înscriere: În perioada 21.08.2026 – 03.09.2026, in intervalul orar 08:30 – 16:00, la sediul Primariei comunei Buntesti
-
Selecția dosarelor de înscriere: În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere, respectiv 04.09.2026 – 07.09.2026; afișarea rezultatelor selecției în data de 07.09.2026.Candidatii respinsi au dreptul legal sa depuna contestatie in termen de cel mult o zi lucratoare de la data afisarii rezultatelor.
-
Proba practică: În data de 11.09.2026, ora 10:00, la sediul Primăriei.( pentru a trece proba practica si a ajunge la inerviu trebuie sa obtii minim 50 de puncte din 100);
-
Interviul: În data de 17.09.2026, ora 10:00, la sediul Primăriei. ( se sustine in termen de maximum 4 zile lucratoare de la data probei practice)
III. Documente necesare pentru dosarul de înscriere
Dosarul se va depune personal la secretariatul comisiei și va conține obligatoriu:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) curriculum vitae, model comun european.
IV. Bibliografia și tematica de concurs
Tematică:
-
Reguli privind intretinerea,curatenia si utilizarea uneltelor/utilajelor din dotare.
-
Tehnici specifice activitatii ( ex: metode de taiere a ierbii, plantare, reparatii drumuri,lucrari simple de zidarie/instalatii)
-
Drepturile si obligatiile muncitorilor din sectorul public;
-
Obligatiile lucratorilor privin securitatea si sanatatea in munca (SSM) si prevenirea incendiilor;
Bibliografie:
-
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ – Partea a VI-a (Statutul personalului contractual), Titlul III.
-
Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările ulterioare.
-
Fisa postului pentru functia de muncitor calificat in cadrul primariei comunei Buntesti
Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Buntesti, Compartimentul Resurse Umane, la secretarul comisiei de concurs: Crisan Ioana Romina, Contact, telefon: 0259329180, e-mail: registratura@comunabuntesti.ro.
PRIMAR,
Degau Sorin Mihai
