Medic specialist medicină internă
Spitalul Orăşenesc Gura Humorului scoate la concurs, in conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr.166/2023, următorul post vacant de executie, pe durată nedeterminată:
– 1 post cu normă întreagă (7 ore/zi) de medic specialist confirmat în specialitatea medicină internă , Secția Medicină internă.
Condiții generale de ocupare a postului:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiții specifice de ocupare a postului :
– diploma de licenţă, certificat de confirmare in gradul de medic specialist in specialitatea postului,
– certificat de membru al Colegiului Medicilor, cu aviz de liberă practică pentru anul în curs.
Dosarele de concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, în perioada 26.08.2026 – 08.09.2026, între orele 8.00-15.00, la sediul administrativ din B-dul Bucovina, nr.17, localitatea Gura Humorului, județul Suceava și trebuie să conțină următoarele documente:
- a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (H.G. nr. 1.336/2022);
- b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de confirmare in gradul de specialist ;
- c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
- d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa 3 la Ordinul 166/2023;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- k) curriculum vitae, model comun european.
- l) chitanța de plată a taxei de concurs.
Documentele prevăzute la lit. d) şi f) sunt valabile 3 luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b), c), i) şi j), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (6) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită în numerar la casieria unității.
Concursul constă în 3 probe succesive și anume:
- selecţia dosarelor de înscriere şi stabilirea punctajului rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin;
- Proba scrisă;
- Proba clinica sau practică
Se pot prezenta la etapa/proba următoare numai candidații declarați admiși la etapa/proba precedentă. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba clinică sau practică, după caz.
În urma susţinerii tuturor probelor vor fi declaraţi admişi candidaţii care au realizat un punctaj minim de 50 de puncte, în urma calculării mediei aritmetice.
Obţinerea postului se face strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat.
CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
Depunere dosare concurs: în perioada 26.08.2026 – 08.09.2026, ora 1500;
Selecţia dosarelor, precum şi al punctajului rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice conform anexei 3 (proba D): 09.09.2026, ora 1200;
Data afişării rezultatului selecţiei dosarului/punctajului probei D: 09.09.2026, ora 1300;
Depunere contestații privind selecția dosarelor: 09.09.2026, ora 1300 – 10.09.2026, ora 1300;
Afișarea rezultatelor la contestațiile depuse privind selecția dosarelor: 11.09.2026, ora 1300;
Proba scrisă: 18.09.2026, ora 1000;
Afișarea rezultatelor privind proba scrisă: 18.09.2026, ora 1500
Depunere contestații privind rezultatele la proba scrisă: 18.09.2026, ora1500 – 21.09.2026, ora 1500
Afișarea rezultatelor la contestațiile depuse privind rezultatul probei scrise: 22.09.2026, ora1500
Proba practică/clinică: 23.09.2026, ora 1000
Afișarea rezultatelor privind proba practică/clinică: 23.09.2026, ora 1500
Depunere contestații privind rezultatele la proba practică/clinică: 23.09.2026, ora1500– 24.09.2026, ora 1500
Afișarea rezultatelor la contestațiile depuse privind rezultatul probei practice/clinice: 25.09.2026, ora 1500
Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 28.09.2026, ora 1500
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Orășenesc Gura Humorului.
Tematica și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist – specialitatea medicină internă, afișate pe site-ul Ministerului Sănătății.
