REFERENT DE SPECIALITATE
Anunț concurs pentru ocuparea postului vacant de Referent de specialitate
conform H.G. 1336/2022
Centrul Cultural Județean Constanța „ Teodor T. Burada”, cu sediul în municipiul Constanța, Str. Dumbrava roșie nr. 15 organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual vacant, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.
1. Nivelul postului : execuţie
2. Denumirea postului: Referent de specialitate, personal contractual , pe perioadă nedeterminată, cu norma intreaga ( program inegal ) in cadrul Secției Cercetare, Promovare Cultură Tradițională / Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” –
3. Nivelul studiilor : superioare
4. Grad profesional : I
5. Numărul de posturi: 1
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
curriculum vitae, model comun european.
* Candidații, care depun declarație pe proprie răspundere că nu au antecedente penale și sunt declarați admiși la selecția dosarelor, au obligația ca până la data susținerii primei probe să completeze dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar.
* La momentul depunerii dosarelor, candidații sunt obligați să prezinte originalul actelor depuse în copie la dosarul de înscriere la concurs.
Dosarele de concurs se depun la sediul Centrului Cultural Judetean Constanta „ Teodor T. Burada”, Str. Dumbrava rosie nr.15 – Compartimentul Resurse umane, tel. 0241 619 293, persoana de contact Curteanu Mirela, email: resurseumane@cctb.ro.
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs:
- Studii superioare absolvite cu diloma de licenta in domeniul artistic, economic, administrativ ;
- Cunoștințe de operare Microsoft Excel și Word (calcul tabelar/ editare texte) cunoștinte de utilizare e-mail , internet, aplicații social-media.
3. Abilităţi de comunicare şi lucru în echipă; gândire sistematică, dinamism, perseverenţă, preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stres, adaptabilitate, iniţiativă; experienta in organizarea de evenimente culturale
4.Vechime in muncă și experiența necesară exercitării funcției: minim 7 ani
Activităti specifice postului:
Ø participa la planificarea și organizarea desfășurării evenimentelor culturale din cadrul instituției ;
Ø realizează estimări și centralizări privind necesarul de servicii și materiale pentru festivaluri, spectacole, workshopuri, conferințe și alte activități culturale organizate de institutie, intocmeste contracte de prestari servicii pentru participantii la evenimentele culturale.
Ø participa la inregistrarea și prelucrarea datelor rezultate in urma investigațiilor privind păstrarea obiceiurilor si traditiilor populare, a elementelor de patrimoniu traditional in domeniul folclorului muzical, literar, coregrafic in colaborare cu specialist in domeniu
Ø realizeaza cercetări de teren, participă la publicarea de cărți, precum și alte activități conexe.
Ø mediatizează evenimentele culturale ale instituției – festivaluri, actiuni cu specific etnografic, etc
Bibliografie:
- Constituția României, republicată (drepturile și îndatoririle fundamentale; autoritățile publice).
- Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (executarea contractului individual de muncă; drepturile și obligațiile salariaților ,răspunderea disciplinară, raspundere patrimoniala ).
- Legea securității și sănătății în muncă nr.319/2006 cu modificarile și completările ulterioare;
- Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
- OUG 21 /2007 privind instituțiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activitații de impresariat artistic
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- Institutul de Etnografie şi Folclor “C. Brăiloiu” – “Sărbători şi obiceiuri, volumul V, Dobrogea, Muntenia”, Ed. Etnologică, Bucureşti, 2009
- Faiter, Ion – Mitul marelui drum, Constanţa, 2003
- Pop, Mihai – Obiceiuri tradiţionale româneşti, Bucureşti, 1976
- Van Gennep, Arnold – Riturile de trecere, Ed. Polirom, Bucureşti, 1996
- Ifrim Nicolae – Monografia localităţii Gârliciu, Ed Europolis, Constanţa, 2003
Tematica :
Ø Organizarea și funcționarea instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte;
Ø Drepturile artiștilor interpreți sau executanți , utilizarea muzicii și a operelor artistice, comunicarea publică a operelor și interpretărilor; obligațiile organizatorului privind utilizarea operelor și prestațiilor artistice, licențe, autorizații și remunerații datorate, după caz, pentru utilizarea repertoriului protejat.
Ø Obiceiuri și sărbători tradiţionale româneşti și din Dobrogea ;
Ø Principalele etape ale organizării unui eveniment artistic și modalitati de mediatizare ale evenimentelor artistice;
Ø Drepturile și obligațiile salariaților , răspunderea disciplinară, (Codul Muncii);
Ø Obligațiile angajatorilor, obligațiile lucrătorilor privind securitatea și sănătatea in muncă;
Ø Securitatea și siguranța participanților la evenimente , principii generale privind securitatea și sănătatea în muncă în desfășurarea activităților specifice evenimentelor.
Ø Dispozitii generale, obligatii privind apararea impotriva incendiilor;
Director general ,
Abibula-Stroe Ștefania- Laura
Intocmit
Inspector specialitate
Curteanu Mirela
Calendarul de desfasurare a concursului pentru ocuparea postului vacant
de Referent de specialitate
|
Etapa de concurs |
Data/perioada |
| Publicarea anunțului | 24.08.2026
|
| Termen depunere dosare (inscrierea candidaților) | 24.08.2026 – 07.09.2026 între orele 10.00-14.00 – la sediul din Str. Dumbrava roșie nr.15, Constanța
|
| Selecția dosarelor
|
09- 10. 09.2026 ora 10.00 |
| Afișarea rezultatelor selecției dosarelor | 10.09.2026 ora 15.00
|
| Depunere contestații | 11.09.2026 între orele 09.00-11.00
|
| Afișarea rezultatelor după contestații | 11.09.2026 ora 14.00
|
| Proba scrisa | 16.09.2026 ora 10,00
|
| Rezultatele probei scrise | 16.09.2026 ora 15.00
|
| Depunere contestații probă scrisa | 17.09.2026 între 09.00-11.00
|
| Rezultatele după contestații | 17.09.2026 după ora 14.00
|
| Probă interviu | 22.09.2026 începând cu ora 10.00
|
| Afișare rezultate interviu | 22.09.2026 ora 15.00
|
| Depunere contestații | 23.09.2026 între orele 09.00-11.00
|
| Afișare rezultate după contestații | 23.09.2026 după ora 14.00 |
| Afișarea rezultatelor finale | 24.09.2026 ora 12.00 |
Afișarea rezultatelor se va face pe situl institutiei (www.cctb.ro ) anonimizat în baza numărului de înregistrare al dosarului.
