MUNCITOR
ANUNȚ
Școala Gimnazială Păuliș, cu sediul în comuna Păuliș, str. Școlii, nr. 2, jud. Arad, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, respectând prevederile O.UG. nr. 34/2023.
DENUMIREA POSTURILOR:
- MUNCITOR ( cu atribuții de fochist/alte atribuții)
NUMĂRUL POSTURILOR: 1,00 post vacant
NIVELUL POSTURILOR: funcție de execuție
COMPARTIMENT/STRUCTURĂ: personal administrativ
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore/zi; 40 ore/săptămână
PERIOADA: nedeterminată
Condițiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 Ia H.G. nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Pentru a ocupa un post contractual vacant candidatii trebuie să îndeplinească următoarele conditii generale, conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/28.10.2022:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infractiuni contra securității nationale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de sigurantă a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului de MUNCITOR ( cu atribuții de fochist/alte atribuții) sunt:
- nivelul studiilor: generale
- abilități de relaționare/comunicare cu întreg personalul unității de învățământ
- abilităţi pentru munca în echipă
- disponibilitate de program flexibil
- disponibilitate pentru desfăşurarea de activităţi în weekend
- preocupare pentru cunoasterea si utilizarea tehnicilor de lucru folosite in domeniul curățeniei
- cunoştinţe de legislaţie specifică locului de muncă și în domeniul sănătății și securității în muncă (SSM) și PSI
- efectuează și alte sarcini trasate de conducere, în limita capacității sale fizice și intelectuale, respectiv a programului de lucru
Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:
- cerere de înscriere adresată conducătorului unității
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum si copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- curriculum vitae, model comun european (europass)
TEMATICA concursului de ocupare a postului de MUNCITOR ( cu atribuții de fochist/alte atribuții) :
- Cunoașterea și aplicarea prescripțiilor tehnice specifice
- Pregătirea cazanului pentru pornire
- Pornirea cazanului
- Funcționarea cazanului
- Oprirea, răcirea și golirea cazanului
- Aplicarea normelor de sănătate și securitate în muncă .
- Norme de instalații sanitare .
- Materiale pentru instalații sanitare .
- Lucrări de întreținere materiale sanitare .
- Executarea lucrărilor de instalații sanitare .
- Exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor sanitare
- Defecțiuni, incidente, avarii la instalații sanitare .
- Atribuțiile prevăzute în fișa postului
- Obligațiile salariaților conform Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor .
- Obligațiile salariaților conform Legii securității în muncă nr.319/2006
BIBLIOGRAFIA la concursul organizat în vederea ocupării postului vacant de MUNCITOR ( cu atribuții de fochist/alte atribuții)
- Legea nr.319/2006 referitoare la sănătate și securitate în muncă
- Legea nr.307/2006 referitoare la apărarea împotriva incendiilor
- Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice Cap. 2, Norme generale de conduită profesională a personalului contractual.
- Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar –Titlul IV-Personalul unității de învățământ.
- Legea 53/ 2003
- Legea 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune , instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil
- Hotărârea 1048/ 2008 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipei de protecție la locul de muncă.
- Prescripția tehnică ISCIR PT C9-2010-Cazane de apă caldă și cazane de aburi de joasă presiune.
Concursul va consta în :
- Proba scrisă
Data şi ora desfășurării: 21.09.2026 ora 12:00, la sediul Școlii Gimnaziale Păuliș
- Proba practică
Data şi ora desfășurării: 21.09.2026 ora 13:00, la sediul Școlii Gimnaziale Păuliș
- Interviu
Data şi ora desfășurării: 21.09.2026 ora 15:00, la sediul Școlii Gimnaziale Păuliș
Probele sunt eliminatorii, punctajul minim obţinut la fiecare proba fiind de 50 puncte din 100.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la secretariatul Școlii Gimnaziale Păuliș , în perioada 21.08.2026 – 16.09.2025 între orele 9,00-12,00.
Informaţii suplimentare se pot obţine în zilele lucrătoare, telefonic la nr. 0257388110, sau personal la secretariatul instituţiei, între orele 9,00-12,00.
Calendarul de desfășurare a concursului ce va fi organizat la sediul instituției:
| Nr. crt. | Etapa de concurs | Data/Perioada |
| 1. | Publicarea anunţului | 20.08.2026 |
| 2. | Înscrierea cadidaţilor | 21.08.2026 – 16.09.2026 |
| 3. | Evaluarea dosarelor | 17.09.2026 |
| 4. | Afişarea rezultatelor în urma selecţiei dosarelor | 17.09.2026 ora 14:00 |
| 5. | Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor | 17.09.2026 între orele 14:00-15:00, la secretariatul Școlii Gimnaziale Păuliș |
| 6. | Afişarea soluţionării contestaţiilor | 18.09.2026 ora 09:00 |
| 7. | Probă scrisă, practică şi interviu | 21.09.2026 ora 08:00 – proba scrisă
21.09.2026 ora 10:00 – proba practică 21.09.2026 ora 12:00 – interviu |
| 8. | Afişarea rezultatelor | 21.09.2026 – ora 13:00 |
| 9. | Depunerea contestaţiilor | 21.09.2026 – între orele 13:00-15:00 |
| 10. | Afișarea soluţionării contestaţiilor | 21.09.2026, ora 16:00 |
| 11. | Afişarea rezultatelor finale | 21.09.2026, ora 16:30 |
Informații suplimentare se pot obține la secretariatul Școlii Gimnaziale Păuliș, cu sediul în comuna Păuliș, str. Școlii, nr. 2, jud. Arad, sau la numărul de telefon 0753602933.
Director, prof.
Nicoară Florin
