Îngrijitor I G
A N U N Ț
Școala Gimnazială Teodor Păcățian,, Ususău,cu sediul în comuna Ususau, nr. 312, jud. Arad, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/ 28.10.2022, respectând prevederile OUG 34/2023, după cum urmează:
DENUMIREA POSTULUI: Îngrijitor I G
NUMĂRUL POSTURILOR: 1 post vacant cu 0,5 normă
NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție
COMPARTIMENT/STRUCTURĂ: nedidactic
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 4 ore pe zi; 20 de ore pe săptămână
PERIOADA: nedeterminată
Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 la H.G. nr. 1336/ 28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Pentru a ocupa un post contractual vacant candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale, conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/ 28.10.2022:
- a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului sunt:
- Studii: generale
- Vechimea în muncă:
- Abilități pentru munca în echipă
- Să fie declarat apt din punct de vedere psihologic
- Apt din punct de vedere medical pentru lucru la înălțime
Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, și lucru la înățime, eliberată de către medicul de medicina muncii cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- i) curriculum vitae, model comun european.
CALENDARUL DE DESFASURARE A CONCURSULUI CE VA FI ORGANIZAT LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TEODOR PĂCĂȚIAN,, USUSĂU,CU SEDIUL ÎN COMUNA USUSAU, NR. 312, JUD. ARAD,
| Nr. crt. | Activităţi | Data |
| 1. | Publicarea anunțului | 21.08.2026 |
| 2. | Data limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs la adresa:
Școala Gimnazială Teodor Păcățian, cu sediul în comuna Ususau, nr. 312, jud. Arad, |
04.09.2026, ora 14.00 |
| 3. | Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs | 07.09.2026, ora 12.00 |
| 4. | Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor | 07.09.2026, ora 14.00 |
| 5. | Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor | 08.09.2026, ora 9.00-12.00 |
| 6. | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 08.09.2026, ora 16.00 |
| 7. | Susţinerea probei scrise | 14.09.2026, ora 12.00 |
| 8. | Afişarea rezultatului probei scrise | 14.09.2026, ora 16.00 |
| 9. | Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise | 15.09.2026, ora 12.00-16.00 |
| 10. | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 16.09.2026, ora 15.00 |
| 11. | Susţinerea probei practice | 17.09.2026, ora 9.00 |
| 12. | Comunicarea rezultatelor după susţinerea probei practice | 17.09.2026, ora 14.00 |
| 13. | Depunerea contestaţiilor privind rezultatul probei practice | 18.09.2026, ora 09.00-12.00 |
| 14. | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 18.09.2026, ora 15.00 |
| 15. | Afişarea rezultatului final al concursului | 21.09.2026, ora 10.00 |
BIBLIOGRAFIA
la concursul organizat în vederea ocupării postului vacant
- M.E. nr. 4183/04.07.2022 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP),:– Titlul IV Personalul unităților de învățământ – Capitolul III – Personalul nedidactic;
- Legea Nr.307/2006 referitoare la apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare;
- Legea Nr.477 din 2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice – Capitolul II – Norme generale de conduită profesională a personalului contractual, art.7
- Ordin Nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor;
- G Nr. 1425/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin 119/04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației cu modificările și completările ulterioare;
- Legea Nr. 53 din 2003-Codul Muncii, republicată – Titlul XI, Capitolul II- Răspunderea disciplinară art. 263-268, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 319 din 2006 a privind sănătatea şi securitatea muncii cu modificările şi completările ulterioare; Cap. IV – Obligaţiile lucrătorilor; Cap. V – Supravegherea sănătății; Cap. VI – Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor; Cap. VII – Grupuri sensibile la riscuri.
- Ordin 119/04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei cu modificările şi completările ulterioare;
TEMATICA
la concursul organizat în vederea ocupării postului vacant
- Noțiuni fundamentale de igienă;
- Reguli de efectuare a curățeniei în instituțiile de învățământ;
- Metode de dezinsecție și dezinfecție;
- Securitatea și sănătatea în muncă și P.S.I.;
- Răspunderea disciplinară;
- Codul de conduită pentru personalul contractual.
Informații suplimentare se pot obține de la secretariatul unității din comuna Ususau, nr. 312, jud. Arad, persoană de contact: Rasca Georgeta -funcția secretar, având numărul de telefon 0745908909.
