psiholog, logoped, kinetoterapeut, educator specializat, ingrijitoare
Primӑria Oraşului Videle organizeazǎ la sediul sǎu din str. Republicii, nr. 2 în data de 08.09.2026, ora 11.00 – proba scrisǎ, respectiv 14.09.2026, ora 14.00 – interviul, concurs pentru ocuparea a 6 posturi vacante din cadrul Centrului social de zi pentru copii cu dizabilităţi, Centrul Puzzle, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, durată nedeterminată.
Posturile vacante- funcţii contractuale de execuţie- pentru care se organizează concursul sunt următoarele:
– 1 post de psiholog practicant, forma de atestare supervizare;
– 1 post de logoped practicant forma de atestare supervizare;
– 1 post de kinetoterapeut debutant;
– 1 post de educator specializat debutant;
– 2 posturi de îngrijitoare.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi are capacitate deplină de exerciţiu ;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; (o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci)
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din HGR nr. 1336/2022.
i) contractul să nu conţină clauze de confidenţialitate sau, după caz, clauze de neconcurenţă.
Condiţiile specifice de înscriere şi participare la concurs pentru ocuparea posturilor vacante mai sus menţionate sunt urmǎtoarele:
· pentru funcţia de psiholog practicant, forma de atestare supervizare:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de studii universitare – psihologie;
– atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România;
· pentru funcţia de logoped practicant, forma de atestare supervizare:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de studii universitare – psihologie sau ȋn specializarea psihopedagogie specială;
– perfecţionări/specializări: logopedie;
– atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, treaptӑ de specializare de minim practicant cu formӑ de atestare de supervizare ȋn specializarea psihopedagogie specială;
· pentru funcţia de kinetoterapeut debutant:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de studii universitare – kinetoterapie;
– Autorizație de liberă practică, eliberatӑ de Colegiul Fizioterapeuților din România. Aviz anual al autorizației de liberӑ practicӑ;
· pentru funcţia de educator specializat debutant:
– absolvent de studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
– curs de educator specializat/instructor educaţie specială autorizat finalizat cu certificat de calificare profesională;
· pentru funcţia de îngrijitoare ( 2 posturi):
– absolvent de studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului, la secretarul comisiei de concurs – Serviciul Resurse Umane, Salarizare, I.T. şi Auxiliari din cadrul Primǎriei Videle, respectiv în perioada 17.08.2026 – 28.08.2026, şi vor conţine, în mod obligatoriu, documentele:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa anunţ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Actele prevăzute la alin. 1 lit. b)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: sediul Primӑriei Oraşului Videle, str. Republicii, nr. 2, oraş Videle, judeţul Teleorman, Compartiment Resurse Umane, telefon: 0247/453017 interior 106, fax: 0247/453015, e-mail: primariavidele@yahoo.com.
Concursul va consta în parcurgerea a 3 etape:
– selecţia dosarelor: 31.08.2026-01.09.2026;
– proba scrisǎ la data de 08.09.2026, ora 11.00- probǎ susţinutǎ doar de cǎtre acei candidaţi declaraţi admişi la selecţia dosarelor.
Înainte de începerea probei scrise se face apelul nominal al candidaţilor, în vederea îndeplinirii formalităţilor prealabile, respectiv verificarea identităţii. Verificarea identităţii candidaţilor se face numai pe baza cărţii de identitate valabile, potrivit legii. Candidaţii care nu sunt prezenţi la efectuarea apelului nominal ori care nu pot face dovada identităţii prin prezentarea buletinului, a cărţii de identitate sau a oricărui document care să ateste identitatea sunt consideraţi absenţi.
– proba interviu la data de 14.09.2026, ora 14.00- probǎ susţinutǎ doar de cǎtre acei candidaţi declaraţi admişi la proba scrisǎ.
Dupǎ susţinerea fiecǎrei probe, afişarea rezultatelor se va face în termen de o zi lucrǎtoare de la finalizarea probei respective.
Contestaţiile se depun în termen de cel mult o zi lucrǎtoare de la data afişǎrii rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişǎrii rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Soluţionarea contestaţiilor se va face în termen de o zi lucrǎtoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, rezultatele contestaţiilor se vor afişa imediat dupǎ soluţionare.
Rezultatele finale se afişeazǎ în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii “admis” sau “respins”.
Va fi declarat ‚admis” la proba scrisǎ, candidatul care a obţinut un punctaj de minim 50 de puncte, iar la proba interviu, va fi declarat „admis”, candidatul care a obţinut minim 50 de puncte. Vor fi declaraţi „admis” pentru ocuparea posturilor vacante scoase la concurs, candidaţii ce vor obţine cel mai mare punctaj final ( calculat ca medie a punctajelor obţinute la proba scrisǎ şi interviu).
Informații suplimentare referitoare la organizarea și desfășurarea concursului se afișează la sediul și pe pagina de internet a instituţiei – www.primariavidele.ro
Atribuţiile postului pentru funcţia de psiholog practicant, forma de atestare supervizare
a) asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile şi a prezentului regulament;
b) colaborează cu specialişti din alte centre în vederea soluţionării cazurilor, identificării de resurse;
c) monitorizează respectarea standardelor minime de calitate;
d)sesizează conducerii centrului situaţii care pun în pericol siguranţa beneficiarului, situaţii de nerespectare a prevederilor prezentului regulament;
e) întocmeşte rapoarte periodice cu privire la activitatea derulată;
f) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii în vederea creşterii calităţii serviciului şi respectării legislaţiei;
g) alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil.
h) cunoaște și respectӑ misiunea Centrului, Regulamentul de organizare și funcţionare a serviciului social, Regulamentul de Ordine Interioarӑ, Codul etic profesional etc.;
i) pӑstreazӑ confidenţialitatea informaţiilor și a documentelor de serviciu, a informaţiilor despre copil și familiile acestora, excepţie fӑcȃnd cazul ȋn care apare un conflict ȋn raport cu legea ( abuzuri ȋn diferite forme, delicte, crimӑ etc.)
ȋ) cunoaște, respectӑ și promoveazӑ drepturile copilului, așa cum sunt ele prevӑzute de legislaţia ȋn vigoare și nu folosește ȋn munca cu copiii aplicarea de metode de pedepsire, de marginalizare, de excludere sau de discriminare de niciun fel; ȋncӑlcarea drepturilor copilului atrage dupӑ faptӑ sancţiuni, conform procedurii de abuz și neglijare a copilului;
j) participӑ la ȋntrunirile echipei multidisciplinare ȋn vederea evaluӑrii psihologicӑ a copilului și a familiei cu scopul stabilirii obiectivelor cuprinse ȋn Programul Personalizat de Intervenţie a copilului.
k) realizeazӑ evaluӑrile psihologice ale copilului și/sau ale familiei;
l) selecteazӑ, administreazӑ și interpreteazӑ instrumente standardizate de evaluare și psihodiagnozӑ a dezvoltӑrii cognitive, afectiv emoţionale și a personalitӑţii copilului;
m) ȋntocmește ȋn detaliu, fiecӑrui copil, Programul Personalizat de Intervenţie ȋn funcţie de necesitӑţile, interesele, deprinderile, performanţele anterioare, precum și de nivelul funcţional actual al acestora ( conţine informaţii despre necesitӑţile specifice copilului, responsabilitӑţile familiei, obiectivele, activitӑţile, metodele și mijloacele de realizare și evaluare); Aplicӑ recomandӑrile planului de abilitare – reabilitare;
n) evalueazӑ și reevalueazӑ periodic progresele fӑcute de beneficiar, adapteazӑ planul de intervenţie elaborat de specialiștii centrului ca urmare a recomandӑrilor din planul de abilitare – reabilitare, ȋn funcţie de evoluţia beneficiarului sau la nevoie, ȋn cazul ȋn care intervin situaţii neașteptate;
o) stabilește programul de interveţie psihologicӑ ȋn funcţie de obiectivele, metodele de lucru, și programele de activitӑţi pentru beneficiari, specifice profesiei, descrise ȋn standardele de calitate obligatorii pentru centrele de zi și a legislaţiei ȋn vigoare:
p) oferӑ intervenţie psihologicӑ ȋn scopul optimizӑrii autocunoașterii și dezvoltӑrii personale, prevenţiei și remiterii problemelor emoţionale, cognitive și de comportament de intensitate subclinicӑ;
q) ȋntocmește rapoarte privind progresele fiecӑrui copil ȋn parte, ȋn urma ședinţelor individuale sau de grup;
r) asigurӑ un mediu relaxant și stimulativ pentru dezvoltarea copiilor pe toate planurile: fizic, intelectual și socio-emoţional:
s) asigurӑ securitatea spaţiului ȋn care se desfӑșoarӑ activitӑţile, atȃt ȋn interior, cȃt și ȋn exterior, identificȃnd și semnalȃnd pericolele potenţiale;
ș) dacӑ suspecteazӑ sau identificӑ situaţii de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor ȋn cadrul Centrului sau ȋn afara acestuia, ȋnștiinţeazӑ superiorii ierarhici sau organele competente conform procedurii;
t) urmӑrește starea de sӑnӑtate a copilului și anunţӑ pӑrintele despre orice modificare a stӑrii de sӑnӑtate a copilului;
ț) rӑspunde de bunurile personale ale beneficiarilor pe perioada cȃt beneficiarii sunt ȋn cabinetul de terapie și ȋn timpul ȋnsoţirii acestora ȋn afara instituţiei;
u) la solicitare, ȋnsoţește copiii ȋn afara instituţiei, atȃt ȋn localitate cȃt și ȋn afara localitӑţii, ȋn caz de deplasӑri pentru evenimente speciale (spectacole, excursii, picnicuri, tabere, etc.);
w) monitorizeazӑ procesul de integrare și acomodare a copilului ȋn grupa din care face parte acesta;
x) colaboreazӑ și sprijinӑ voluntarii din cadrul centrului ȋn desfӑșurarea activitӑţilor cu beneficiarii și a activitӑţilor de formare a voluntarilor;
y) acordӑ consiliere, sprijin și ȋndrumare familiei pentru ca aceasta sӑ se adapteze la solicitӑri ȋn ceea ce privește educaţia, comunicarea și relaţionarea cu copilul ȋn cadrul familiei;
z) participӑ la sprijinirea și ȋntӑrirea relaţiei copil – pӑrinte, motivȃndu-i sӑ accepte și sӑ caute soluţii adecvate de rezolvare ȋn eventualitatea apariţiei diferitelor probleme.
Atribuţiile postului pentru funcţia de logoped practicant, forma de atestare supervizare
a) asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile şi a prezentului regulament;
b) colaborează cu specialişti din alte centre în vederea soluţionării cazurilor, identificării de resurse;
c) monitorizează respectarea standardelor minime de calitate;
d)sesizează conducerii centrului situaţii care pun în pericol siguranţa beneficiarului, situaţii de nerespectare a prevederilor prezentului regulament;
e) întocmeşte rapoarte periodice cu privire la activitatea derulată;
f) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii în vederea creşterii calităţii serviciului şi respectării legislaţiei;
g) alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil.
h) cunoaște și respectӑ conţinutul documentelor relevante pentru munca sa: misiunea Centrului, Regulamentul de organizare și funcţionare a serviciului social, Regulamentul de Ordine Interioarӑ, Codul etic profesional etc.;
i) pӑstreazӑ confidenţialitatea informaţiilor și a documentelor de serviciu, a informaţiilor despre copil și familiile acestora, excepţie fӑcȃnd cazul ȋn care apare un conflict ȋn raport cu legea ( abuzuri ȋn diferite forme, delicte, crimӑ etc.)
ȋ) cunoaște, respectӑ și promoveazӑ drepturile copilului, așa cum sunt ele prevӑzute de legislaţia ȋn vigoare și nu folosește ȋn munca cu copiii aplicarea de metode de pedepsire, de marginalizare, de excludere sau de discriminare de niciun fel; ȋncӑlcarea drepturilor copilului atrage dupӑ faptӑ sancţiuni, conform procedurii de abuz și neglijare a copilului;
j) participӑ la ȋntrunirile echipei multidisciplinare ȋn vederea evaluӑrii psihologicӑ a copilului și a familiei cu scopul stabilirii obiectivelor cuprinse ȋn Programul Personalizat de Intervenţie a copilului.
k) realizeazӑ evaluӑrile logopedice ale beneficiarilor și stabilește diagnosticul logopedic al acestora; selecteazӑ, administreazӑ și interpreteazӑ instrumente standardizate de evaluare și psihodiagnozӑ a dezvoltӑrii cognitive, afectiv emoţionale și a personalitӑţii copilului/adolescentului;
l) selecteazӑ, administreazӑ și interpreteazӑ instrumentele de evaluare logopedicӑ a copilului cu deficienţӑ de vorbire;
m) ȋntocmește ȋn detaliu, fiecӑrui copil, Programul Personalizat de Intervenţie ȋn funcţie de necesitӑţile lui individuale pentru dezvoltarea abilitӑţilor de limbaj și comunicare, ȋn raport cu vȃrsta, potenţialul de dezvoltare și cerinţele mediului;
n) reevalueazӑ periodic progresele sau regresele ȋn dezvoltare ȋnregistrate de beneficiar și proiecteazӑ noi acţiuni de intervenţie;
o) stabilește programul sӑptӑmȃnal de interveţie logopedicӑ ȋn funcţie de obiectivele, metodele de lucru, și programele de activitӑţi pentru beneficiari, specifice profesiei, descrise ȋn standardele de calitate obligatorii pentru centrele de zi și a legislaţiei ȋn vigoare:
p) stabileștele etapele recuperӑrii logopedice, ȋn funcţie de obiectivele propuse pentru corectarea, sau compensarea tulburӑrilor de limbaj și comunicare a copiilor cu deficit de vorbire și practicӑ terapia logopedicӑ adecvatӑ fiecӑrui copil ;
q) ȋntocmește rapoarte privind progresele fiecӑrui copil ȋn parte, ȋn urma ședinţelor individuale sau de grup;
r) asigurӑ un mediu relaxant și stimulativ pentru dezvoltarea copiilor pe toate planurile: fizic, intelectual și socio-emoţional:
s) asigurӑ securitatea spaţiului ȋn care se desfӑșoarӑ activitӑţile, atȃt ȋn interior, cȃt și ȋn exterior, identificȃnd și semnalȃnd pericolele potenţiale;
ș) dacӑ suspecteazӑ sau identificӑ situaţii de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor ȋn cadrul Centrului sau ȋn afara acestuia, ȋnștiinţeazӑ superiorii ierarhici sau organele competente conform procedurii;
t) urmӑrește starea de sӑnӑtate a copilului și anunţӑ pӑrintele despre orice modificare a stӑrii de sӑnӑtate a copilului;
ț) rӑspunde de bunurile personale ale beneficiarilor pe perioada cȃt beneficiarii sunt ȋn cabinetul de terapie și ȋn timpul ȋnsoţirii acestora ȋn afara instituţiei;
u) la solicitare, ȋnsoţește copiii ȋn afara instituţiei, atȃt ȋn localitate cȃt și ȋn afara localitӑţii, ȋn caz de deplasӑri pentru evenimente speciale (spectacole, excursii, picnicuri, tabere, etc.);
w) monitorizeazӑ procesul de integrare și acomodare a copilului ȋn grupa din care face parte acesta;
x) colaboreazӑ și sprijinӑ voluntarii din cadrul centrului ȋn desfӑșurarea activitӑţilor cu beneficiarii și a activitӑţilor de formare a voluntarilor;
y) acordӑ consiliere, sprijin și ȋndrumare familiei pentru ca aceasta sӑ se adapteze la solicitӑri ȋn ceea ce privește educaţia, comunicarea și relaţionarea cu copilul ȋn cadrul familiei;
z) participӑ la sprijinirea și ȋntӑrirea relaţiei copil – pӑrinte, motivȃndu-i sӑ accepte și sӑ caute soluţii adecvate de rezolvare ȋn eventualitatea apariţiei diferitelor probleme.
Atribuţiile postului pentru funcţia de kinetoterapeut debutant:
a) asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile şi a prezentului regulament;
b) colaborează cu specialişti din alte centre în vederea soluţionării cazurilor, identificării de resurse;
c) monitorizează respectarea standardelor minime de calitate;
d)sesizează conducerii centrului situaţii care pun în pericol siguranţa beneficiarului, situaţii de nerespectare a prevederilor prezentului regulament;
e) întocmeşte rapoarte periodice cu privire la activitatea derulată;
f) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii în vederea creşterii calităţii serviciului şi respectării legislaţiei;
g) alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil.
h) cunoaște și respectӑ conţinutul documentelor relevante pentru munca sa: misiunea Centrului, Regulamentul de organizare și funcţionare a centrului de zi, Regulamentul de Ordine Interioarӑ, Codul etic etc.;
i) pӑstreazӑ confidenţialitatea informaţiilor și a documentelor de serviciu, inclusiv a informaţiilor despre copil și familiile acestora, excepţie fӑcȃnd cazul ȋn care apare un conflict ȋn raport cu legea ( abuzuri ȋn diferite forme, delicte, crimӑ etc.)
ȋ) cunoaște, respectӑ și promoveazӑ drepturile copilului, așa cum sunt ele prevӑzute de legislaţia ȋn vigoare și nu folosește ȋn munca cu copiii aplicarea de metode de pedepsire, de marginalizare, de excludere sau de discriminare de niciun fel; ȋncӑlcarea drepturilor copilului atrage dupӑ faptӑ sancţiuni, conform procedurii de abuz și neglijare a copilului;
j) participӑ la ȋntrunirile echipei multidisciplinare ȋn vederea evaluӑrii copilului și a familiei cu scopul stabilirii obiectivelor cuprinse ȋn Programul Personalizat de Intervenţie a copilului.
k) realizeazӑ evaluӑrile de kinetoterapie beneficiarilor, stabilește programul de recuperare pentru fiecare și comunicӑ aparţinӑtorilor sau persoanelor implicate ȋn ȋngrijirea lor, programul activitӑţilor stabilite;
l) ȋntocmește ȋn detaliu, fiecӑrui copil, Programul Personalizat de Intervenţie ȋn funcţie de necesitӑţile lui individuale pentru recuperarea aparatului locomotor, ȋn raport cu vȃrsta, potenţialul de dezvoltare și cerinţele mediului, care conţine informaţii despre necesitӑţile specifice ale copilului, responsabilitӑţile familiei, obiectivele, activitӑţile, metodele și mijloacele de realizare și evaluare;
m) reevalueazӑ periodic progresele sau regresele ȋn dezvoltare ȋnregistrate de beneficiar și proiecteazӑ noi acţiuni de intervenţie;
n) stabilește programul sӑptӑmȃnal de interveţie kinetoterapeuticӑ ȋn funcţie de obiectivele, metodele de lucru, și programele de activitӑţi pentru beneficiari;
o) asigurӑ și rӑspunde de aplicarea tuturor mӑsurilor de igienӑ pe care le implicӑ actul terapeutic;
p) ȋntocmește rapoarte privind progresele fiecӑrui copil ȋn parte, ȋn urma ședinţelor individuale sau de grup;
q) asigurӑ un mediu relaxant și stimulativ pentru dezvoltarea copiilor pe toate planurile: fizic, intelectual și socio-emoţional:
r) asigurӑ securitatea spaţiului ȋn care se desfӑșoarӑ activitӑţile, atȃt ȋn interior, cȃt și ȋn exterior, identificȃnd și semnalȃnd pericolele potenţiale;
s) ȋnsoţește, sprijinӑ, ȋndrumӑ fizic sau verbal copilul ȋn acţiuni necesare pentru utilizarea toaletei ȋn mod corespunzӑtor
ș) dacӑ suspecteazӑ sau identificӑ situaţii de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor ȋn cadrul Centrului sau ȋn afara acestuia, ȋnștiinţeazӑ superiorii ierarhici sau organele competente conform procedurii;
t) urmӑrește starea de sӑnӑtate a copilului și anunţӑ pӑrintele despre orice modificare a stӑrii de sӑnӑtate a copilului;
ț) rӑspunde de bunurile personale ale beneficiarilor pe perioada cȃt beneficiarii sunt ȋn cabinetul de terapie și ȋn timpul ȋnsoţirii acestora ȋn afara instituţiei;
u) la solicitare, ȋnsoţește copiii ȋn afara instituţiei, atȃt ȋn localitate cȃt și ȋn afara localitӑţii, ȋn caz de deplasӑri pentru evenimente speciale (spectacole, excursii, picnicuri, tabere, etc.);
v) ȋnsoţește, sprijinӑ, ȋndrumӑ fizic sau verbal copilul ȋn acţiuni necesare pentru utilizarea toaletei ȋn mod corespunzӑtor;
w) colaboreazӑ și sprijinӑ voluntarii din cadrul centrului ȋn desfӑșurarea activitӑţilor cu beneficiarii și a activitӑţilor de formare a voluntarilor;
x) participӑ la sprijinirea și ȋntӑrirea relaţiei copil – pӑrinte, motivȃndu-i sӑ accepte și sӑ caute soluţii adecvate de rezolvare ȋn eventualitatea apariţiei diferitelor probleme.
y) promoveazӑ misiunea, scopul și obiectivele Centrului de zi;
z) este preocupat de formarea profesionalӑ continuӑ ȋn domeniul sӑu de specialitate, se documenteazӑ și participӑ la cursuri de formare, etc;
Atribuţiile postului pentru funcţia de educator specializat debutant:
a) respectă Standardele Minime Obligatorii prevăzute în Ordinul nr. 27/2019 în relațiile cu beneficiarii și personalul din centru;
b) participӑ la instruirea teoretică și practică;
c) participă la însușirea și aplicarea măsurilor de prim ajutor;
d) participă la cursuri privind protecția copilului și pregătirea profesională;
e) participă la ședințele echipei pluridisciplinare și ședințele administrative din centru;
f) propune măsuri de perfecționare a Programul Personalizat de Intervenţie;
g) participă la rezolvarea oricărei situații deosebite din centru;
h) îndeplinește alte sarcini ȋn limita competenţelor;
i) respectă normele legale în vigoare privind protecţia muncii şi regulile de prevenire şi stingerea incendiilor;
j) respectă secretul de serviciu şi confidenţialitatea privind activitatea şi beneficiarii din centru;
k) respectă Regulamentul de Organizare si Funcţionare al Primӑrie Orașului Videle şi Regulamentul Intern al Centrului de zi ,,PUZZLE”;
l) ȋndeplineşte şi alte atribuţii şi sarcini la solicitarea şefului de centru , a directorului executiv, a Secretarului General și a Primarului şi pune în aplicare modificările legislative ulterioare;
m) cunoaște misiunea centrului și are responsabilitatea de a informa orice părinte sau reprezentant legal al copilului despre obiectivele misiunii centrului;
n) cunoaște locul centrului de zi în cadrul sistemului de servicii sociale și are responsabilitatea de a informa părinții sau reprezentanții legali ai copilului despre locul centrului de zi în sistemul de servicii sociale și celelalte servicii cu care centrul relaționează;
o) participă, ca persoană de referință pentru beneficiar la realizarea programului special de acomodare după aprobarea accesului la serviciile sociale oferite în centru;
p) participă la elaborarea Programul Personalizat de Intervenţie (recreere-socializare, deprinderi de viața independentă) în colaborare cu psihologul din centruși/sau a altor membrii ai echipei pluridisciplinare și implementeazӑ programe educaţionale individualizate pentru copiii cu dizabilitӑţi;
r) participă în cadrul echipei pluridisciplinare la reevaluarea copilului;
s) informează părinții cu privire la orice aspecte legate de viața copilului, de dezvoltarea sa fizică și mentalӑ;
t) participӑ la promovarea imaginii centrului în comunitate și sprijină copiii în participarealor la cât mai multe activități în cadrul comunității;
u) participă la elaborarea și realizarea programelor de recreere și socializare în și în afara centrului;
v) participă la însușirea de către copiii din centru a deprinderilor de viațӑ independentă;
w) realizează activități de educație informală, lucreazӑ cu copiii pentru a-i ajuta sӑ-și dezvolte abilitӑţile cognitive, motorii, de ȋnvӑţare, de exprimare, sociale, de relaţionare și de comunicare, de adaptarela schimbare și de rezolvare a problemelor;
x) însoțește și supraveghează copiii pe perioada șederii în centru ( activități educative și recreative în club și în curtea interioară a centrului etc) , asigurӑ un mediu sigur și stimulativ pentru copii;
y) se ocupă de dezvoltarea deprinderilor de igienă personală a copiilor;
z) sesizează conducerea/echipa pluridisciplinarӑ din centru despre orice tentative sau situație de abuz, neglijare sau exploatare a copilului;
Atribuţiile postului pentru funcţia de îngrijitoare:
a) asigurӑ curӑţenia, igienizarea, ȋntreţinerea spaţiilor din centru, din exterior, curte și a dotӑrilor aferente acestora, ȋn condiţii corespunzӑtoare și respectȃnd regulile igienico- sanitare:
b) la grupurile sanitare zilnic, ori de cȃte ori este nevoie, va spӑla vasele WC, faianţa cu produse de curӑţenie și dezinfecţie;
c) bӑile vor fi spӑlate și dezinfectate, ori de cȃte ori este nevoie, dupӑ folosire;
d) se ȋngrijește ca la bӑi sӑ existe permanent soluţii dezinfectante și materiale de toaletӑ – igienӑ ( soluţie lichidӑ pentru wc, odorizant wc, cloraminӑ, sӑpun lichid, etc.)
e) ȋn camere va aspira/ mӑtura , spӑla, șterge praful și va aerisi zilnic ;
f) va spӑla perdelele, geamurile și va face curӑţenia generalӑ la perioadele stabilite;
g) pardoselile din gresie vor fi curӑţate ori de cȃte ori este nevoie;
h) la perioadele stabilite participӑ la zugrӑvirea spaţiului;
i) respectӑ cu stricteţe programul de igienӑ din cadrul Centrului de zi;
j) -controleazӑ zilnic ușile, geamurile, mobilierul, dușurile, robinetele și semnaleazӑ defecţiunile constatate;
k) transportӑ gunoiul menajer, ȋn condiţii corespunzӑtoare, ori de cȃte ori este nevoie;
l) va curӑţa și dezinfecta recipientele ȋn care se depoziteazӑ și se transportӑ gunoiul;
m) va colabora cu personalul centrului ȋn orice problemӑ administrativӑ solicitatӑ de șeful centrului;
n) se asigurӑ cӑ cerinţele beneficiarului sunt determinate și satisfӑcute ȋn scopul creșterii satisfacţiei acestuia;
o) se obligӑ sӑ cunoascӑ și sӑ respecte Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor, aplicabile;
p) asigurӑ, alӑturi de tot personalul din centru, realizarea mӑsurilor privind siguranţa și securitatea copiilor din centru, conform standardelor minime obligatorii;
q) dezvoltӑ relaţii bazate pe respect reciproc cu tot personalul, copiii din Centrul de zi și pӑrinţii acestora;
r) aduce la cunoştintă conducătorului instituţiei orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
s) ȋndeplinește orice alte sarcini primite din partea coordonatorului centrului și a șefilor pe linie ierarhicӑ;
Bibliografia şi tematica de studiu:
Pentru funcţia de psiholog practicant, forma de atestare supervizare:
1. Legea asistenţei sociale nr.292/2011 cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul III Sistemul de servicii sociale,
· Secțiunea 1 Definirea și clasificarea serviciilor sociale
· Secțiunea a 2 a Beneficiarii și furnizorii de servicii sociale
– Capitolul IV Mӑsuri integrate de asistențӑ socialӑ, Secțiunea a 2-a Asistența socială a copilului și a familiei.
2. Legea nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica
– Capitolul I: Dispoziții generale și definiții;
– Capitolul II: Drepturile copilului – Secțiunea 1. Drepturi și libertăți civile;
– Secțiunea a 2 a. Mediul familial și îngrijirea alternativӑ;
– Capitolul VI: Protecția copilului ȋmpotriva abuzului, neglijӑrii, exploatӑrii și a oricӑrei forme de violențӑ.
3. Legea nr.448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap
– Capitolul III- Servicii și prestații sociale
4. Ordinul ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor Anexa – integral.
5. Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberӑ practicӑ, ȋnființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din Romȃnia – integral.
6. Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, din 2018, parte integrantă din Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2018 – integral;
7. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificӑrile și completӑrile ulterioare, cu tematica
– Principiile generale aplicabile administrației publice ( art.6- art.13 Titlu III, Partea I);
– Administrația publică locală (Partea a- III – a);
– Principii aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice – Titlul I Dispoziții generale art.368)
– Drepturi și obligaţii ale personalului contractual din administraţia publicӑ, precum și rӑspunderea acestuia (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice. Titlul III Personalul contractual din autoritӑţile și instituţiile publice Capitolul III),
8. HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii – integral
Pentru funcţia de logoped practicant, forma de atestare supervizare
1. Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul III Sistemul de servicii sociale,
– Secțiunea 1 Definirea și clasificarea serviciilor sociale
– Secțiunea a 2 a Beneficiarii și furnizorii de servicii sociale
– Capitolul IV Mӑsuri integrate de asistențӑ socialӑ, Secțiunea a 2-a Asistența socială a copilului și a familiei.
2. Legea nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul I: Dispoziții generale și definiții;
– Capitolul II: Drepturile copilului – Secțiunea 1. Drepturi și libertăți civile;
– Secțiunea a 2 a. Mediul familial și îngrijirea alternativӑ;
– Capitolul VI: Protecția copilului ȋmpotriva abuzului, neglijӑrii, exploatӑrii și a oricӑrei forme de violențӑ.
3. Legea nr.448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap
– Capitolul III- Servicii și prestații sociale
4. Ordinul ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor Anexa – integral.
5. Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberӑ practicӑ, ȋnființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din Romȃnia- integral.
6. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificӑrile și completӑrile ulterioare, cu tematica
– Principiile generale aplicabile administrației publice ( art.6- art.13 Titlu III, Partea I);
– Administrația publică locală (Partea a- III – a);
– Principii aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice – Titlul I Dispoziții generale art.368)
– Drepturi și obligaţii ale personalului contractual din administraţia publicӑ, precum și rӑspunderea acestuia (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice. Titlul III Personalul contractual din autoritӑţile și instituţiile publice Capitolul III),
7. HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii – integral
Pentru funcţia de kinetoterapeut debutant
1. Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul III Sistemul de servicii sociale,
– Secțiunea 1 Definirea și clasificarea serviciilor sociale
– Secțiunea a 2 a Beneficiarii și furnizorii de servicii sociale
– Capitolul IV Mӑsuri integrate de asistențӑ socialӑ, Secțiunea a 2-a Asistența socială a copilului și a familiei.
2. Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul I: Dispoziții generale și definiții;
– Capitolul II: Drepturile copilului – Secțiunea 1. Drepturi și libertăți civile;
– Secțiunea a 2 a. Mediul familial și îngrijirea alternativӑ;
– Capitolul VI: Protecția copilului ȋmpotriva abuzului, neglijӑrii, exploatӑrii și a oricӑrei forme de violențӑ.
3. Legea nr.448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap
– Capitolul III- Servicii și prestații sociale
4. Ordinul ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor Anexa – integral.
5. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificӑrile și completӑrile ulterioare, cu tematica
– Principiile generale aplicabile administrației publice ( art.6- art.13 Titlu III, Partea I);
– Administrația publică locală (Partea a- III – a);
– Principii aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice – Titlul I Dispoziții generale art.368)
– Drepturi și obligaţii ale personalului contractual din administraţia publicӑ, precum și rӑspunderea acestuia (Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice. Titlul III Personalul contractual din autoritӑţile și instituţiile publice Capitolul III),
6. HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii – integral
Pentru funcţia de educator specializat debutant
1. Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;
– Capitolul III Sistemul de servicii sociale, cu tematica
– Secțiunea 1 Definirea și clasificarea serviciilor sociale
– Secțiunea a 2 a Beneficiarii și furnizorii de servicii sociale
– Capitolul IV Mӑsuri integrate de asistențӑ socialӑ, Secțiunea a 2-a Asistența socială a copilului și a familiei.
2. Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Capitolul I: Dispoziții generale și definiții;
– Capitolul II: Drepturile copilului – Secțiunea 1. Drepturi și libertăți civile;
– Secțiunea a 2 a. Mediul familial și îngrijirea alternativӑ;
– Capitolul VI: Protecția copilului ȋmpotriva abuzului, neglijӑrii, exploatӑrii și a oricӑrei forme de violențӑ.
3. Anexa la Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor,
cu tematica – Modulul I Accesarea serviciului, Modulul II Evaluare și planificare, Modulul III Activitӑţi derulate/servicii acordate.
4. HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii– integral
Pentru funcţia de îngrijitoare
1. Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Capitolul VI Norme de igienă pentru unitățile de folosință publică
2. Legea nr.53/2003 privind Codul muncii republicatӑ cu modificӑrile și completӑrile ulterioare
cu tematica Titlul XI Răspunderea juridicӑ: Capitolul II – Răspunderea disciplinară (art.247-252)
3. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Art. 22 – Obligațiile principale ale fiecărui salariat la locul de muncă
4. Legea nr. 319 din 2006 a privind sănătatea şi securitatea muncii cu modificările şi completările ulterioare,
cu tematica Capitolul IV Obligaţiile lucrătorilor
5. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificӑrile și completӑrile ulterioare.
cu tematica Drepturi și obligaţii ale personalului contractual din administraţia publicӑ, precum și rӑspunderea acestuia (Partea a VI-a -Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice: Titlul III -Personalul contractual din autoritӑţile și instituţiile publice: Capitolul III),
6. HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii
cu tematica HCL Oraș Videle nr. 105/30.08.2024 privind ȋnfiinţarea serviciului social “Centrul social de zi pentru copii cu dizabilități (Centrul “Puzzle”) Videle, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului, a organigramei şi statului de funcţii ( integral)
