Medic veterinar
Direcția Servicii Publice – Botoșani organizează ȋn data de 08.09.2026, ora 10:00 concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale vacante de execuție de Medic veterinar, S II – 1 post.
Numărul, denumirea, nivelul posturilor, structurile în cadrul cărora se află acestea, perioada și durata timpului de lucru:
- Medic veterinar – 1 post, S II, la Compartimentul pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Botoșani de la Serviciul Intervenții Edilitare, perioadă nedeterminată, normă întreagă
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale de execuție de Medic veterinar din cadrul Compartimentului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Botoșani de la Serviciul Intervenții Edilitare sunt:
- Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Medicină Veterinară
- Certificat/document privind cunoștințe de operare PC
- Permis de conducere categoria B
- Vechime în muncă și în specialitatea studiilor cerute – minim 6 luni
- Recomandare de ultima instituție universitară de învățământ absolvită (în cazul absolvenţilor)
Recomandare de la unul din locurile de muncă unde a fost angajat mai mult de 6 luni (în cazul persoanelor salariate)
- Adeverință de vechime conform modelului din HG 1336/2022 din care să reiasă că nu a fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în baza art. 465 lit j) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; condiție care poate fi aplicabilă și personalului contractual, aparținând activităților publice.
Conţinutul probelor: proba scrisă și interviu.
Bibliografie și tematica:
-
- OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
- Hotărârea nr. 1059/11decembrie 2013 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență nr.155/2001, Capitolele IV-VI și Anexele 1-5;
- Ordinul 1/7.01.2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea câinilor cu stăpân emis de ANSVSA, Capitolele III, IV;
- Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor cu completările si modificările ulterioare, Capitolele II-IV;
- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare, Capitolul I, secțiunea a 4-a, Capitolul II, secțiunea a 4-a;
- OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, Capitolul I, Capitolul II;
- HCL 127/07.05.2026 privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcții și Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției Servicii Publice – Botoșani, anexa nr.3, alin.2, art.5 Obiectul de activitate al Direcției, art. 7 Patrimoniul Direcției și art. 40. Atribuții și responsabilități ale Compart. – Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără stăpân din Mun. Botoșani;
- HCL nr. 310/28.07.2022, Anexa nr. 9 (pagina 90 până la pagina 133);
- Legea nr. 319/2006 – Legea securității și sănătăţii în muncă, Capitolul II. Obligațiile privind apărarea împotriva incendiilor, Secțiunea a 2-a, Secțiunea a 4-a, Secțiunea a 6-a și Secțiunea a 7-a, Capitolul IV. Obligațiile lucrătorilor, art.22, art.23
- OUG 57/2019 privind Codul Administrativ partea a-VI-a. următoarele: Titlul III – Personalul contactual din autorităţile și instituţiile publice;
NOTĂ: Se vor lua în considerare forma actelor normative enumerate în vigoare la data publicării anunțului privind organizarea concursului.
- Calendarul de desfășurare a concursului
Probele stabilite pentru concurs:
- Termen limită depunere dosare de înscriere: 08.2026 ora 13.00
- Data, ora și locul desfășurării probei scrise: 09.2026, ora 10.00 la sediul Direcției Servicii Publice-Botoșani, Pietonalul Transilvaniei nr.2 ( Piața centrală)
- Data, ora și locul desfășurării probei interviului: 09.2026, la ora 09.00, la sediul Direcției Servicii Publice-Botoșani, Pietonalul Transilvaniei nr.2 ( Piața centrală), în termen de până la 4 zile lucrătoare de la desfășurarea primei probei.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei sau la telefon 0726 291 827 Compartiment Resurse Umane, Salarizare, astfel: luni – joi între orele 07:30 – 16:00, vineri între orele 07:30 – 13:30.
