Publicat
DA

șef serviciu, gradul II, kinetoterapeut, asistent social practicant, asistent social specialist

Direcția de Asistență Socială Brașov · Brașov
Permanent Funcție contractuală Nespecificat
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-08-11 · Termen 2026-09-07
Despre acest post

1)Un post contractual de conducere de șef serviciu, gradul II pe perioadă nedeterminată la Servicii Rezidențiale pentru Persoane Vârstnice 

Cerințe specifice pentru ocuparea postului:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul psihologie, asistenţă socială sau sociologie, cu vechime/experienţă de minimum doi ani în domeniul serviciilor sociale, sau absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic sau al ştiinţelor administrative, cu vechime/experienţă de minimum trei ani în domeniul serviciilor sociale. Dovada vechimii/experienţei în domeniul serviciilor sociale presupune desfăşurarea/participarea la cel puţin una dintre etapele procesului de acordare a serviciilor sociale prevăzute la art. 46 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

          2) Un post contractual de kinetoterapeut la Căminul pentru Persoane Vârstnice pe perioadă nedeterminată

  • Cerințe specifice pentru ocuparea postului:

-superioare absolvite cu diplomă la Facultatea de medicină, specialitatea fiziokinetoterapie
sau la Facultatea de sport, specialitatea kinetoterapie.

– Vechime de minim 6 luni în specialitatea studiilor absolvite.

3) Un post contractual de asistent social practicant la Căminul pentru Persoane Vârstnice pe perioadă nedeterminată

  • Cerințe specifice pentru ocuparea postului:

-Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în asistență socială;

– Vechime de minim 6 luni în specialitatea studiilor absolvite.

–   aviz de exercitare a profesiei eliberat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, treapta de competență practicant.

4) Un post contractual de asistent social specialist la Căminul pentru Persoane Vârstnice pe perioadă nedeterminată

  • Cerințe specifice pentru ocuparea postului:

-Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în asistență socială;

– Vechime de minim 3 ani și 6  luni în specialitatea studiilor absolvite.

–   aviz de exercitare a profesiei eliberat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, treapta de competență specialist.

Dosarele de candidatură se depun în format fizic până cel târziu în data de 24.08.2026, ora 16.00 la sediul DAS din Brașov, str. Panselelor nr.23.

Proba scrisă pentru ocuparea posturilor scoase la concurs se organizează în data de 31.08.2026 ora 11.00 la sediul DAS din Brașov, str. Panselelor 23.

Interviurile pentru ocuparea posturilor  scoase la concurs vor avea loc în data de 04.09.2026, la sediul DAS din Brașov, str. Panselelor 23, cu începere de la ora 10.00.

Atât la proba scrisă, cât şi la interviu, vor fi admişi doar candidaţii care obţin minimum 70 de puncte pentru posturile de conducere și minimum 50 de puncte pentru posturile de execuție.

Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul instituţiei şi pe site-ul www.dasbv.ro, la rubrica Despre noi/Carieră/ Concursuri și rezultate concursuri, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

Bibliografiile şi datele necesare sunt postate pe site-ul www.dasbv.ro al Direcției de Asistență Socială Brașov, la rubrica Despre noi/Carieră/ Concursuri și rezultate concursuri.

Contact / Angajator
Angajator
Direcția de Asistență Socială Brașov
Link copiat ✅
Scroll to Top