Asistent de cercetare științifică debutant
ANUNŢ
Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Pentru Pajiști Vaslui, cu sediul în Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 256, județul Vaslui în conformitate cu prevederile art. 18, alin.(1) din anexa la H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractuale de execuţie, pe perioadă nedeterminată şi determinată, după cum urmează:
- 1 post Asistent de cercetare ştiinţifică debutant, cu durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, respectiv 40 de ore/săptămână, perioadă determinată.
Concursul va avea loc în Vaslui, sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr.256 Moara Grecilor, pe data 04.09.2026, ora 1000 probă scrisă, probă 04.09.2026 ora 1300 probă interviu pentru posturile mai sus menţionate.
În vederea participării la concurs, candidatul depune la SCDP Vaslui un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european;
- i) opis-ul documentelor numerotate, conţinute în dosarul depus, în două exemplare, din care unul se va restitui candidatului cu număr de înregistrare atribuit de SCDP Vaslui.
Condiții generale:
Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condițiile prevazute în H.G.nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului- cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit.h).
Condiţii specifice:
- 1. Asistent de cercetare ştiinţifică debutant
– studii superioare cu diploma de absolvire inginer agronom şi master în domeniul agronomiei;
– fărără vechime;
– atestat limbă engleză;
– media finală a studiilor minim 8.
Modalitatea de desfăşurare a concursului :
– Selecţia dosarelor;
– Examen scris şi interviu, nota minima 8.
Locul de desfăşurare a concursului:
Sediul SCDP Vaslui situat în municipiul Vaslui, strada Ștefan cel Mare, Nr.256, jud.Vaslui.
Bibliografie:
- Păcurar F. şi Rotar , 2014 – Metode de studiu şi interpretare a vegetaţiei pajiştilor. Editura RisoPrint, Cluj-Napoca;
- Vîntu V., Moisuc Al., Motcă Gh., Rotar I., 2004 – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere, Editura „Ion Ionescu de la Brad ”, Iaşi, ISBN: 973-7921-47-X;
- Stavarache M., Naie Margareta, 2024 – Gestionarea durabilă a pajiștilor permanente, Editura Pim, Iaşi, ISBN 978-606-13-8143-2;
- *** – ORDIN nr. 155 din data de 29.06. 2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere, disponibil on-line la: https://www.amsem.ro/legislatie/ro/furajere_155-2010.htm;
- *** – LEGE nr. 266 din 15 mai 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, disponibil on-line la:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/36141;
- Barnard F. et al., 2012 – Agribusiness management, 4th ed., Routlege Publishing, New York;
- Brezuleanu S., 2004 – Management agricol – teorie şi practică, Editura Performantica, Iaşi;
- Brezuleanu S., Robu A.D., Viziteu Ș., 2017 – Managementul și planificarea proiectelor în agricultură, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, ISBN 978-973-147-260-7, 220 pag;
- Brezuleanu S., 2015 – Managementul și planificarea proiectelor, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, pag. 238, ISBN 978-973-147-191-4;
- Chifu T., 2014 – Diversitatea fitosociologică a vegetației României (vol. I) – Vegetația erbacee naturală, Editura Institutul European ISBN 978-606-24-0091-0, 604 p.;
- Ene T.A., Mocanu V., 2016 – Producerea, condiționarea și stocarea semințelor de graminee și leguminoase perene de pajiști – tehnologii, echipamente și instalații, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, 116 p., ISBN 978-973-98711-8-1;
- Jităreanu G., Onisie T., 1998 – Tehnică experimentală, Lucrări practice, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi;
- Jităreanu G., Ciontu C., Penescu A., Rusu T., Bogdan I., Pop A., Moraru P., Rurac M., Dobre M., Ailincăi C., Țopa D., Calistru A.E., Manea, D., Alda S., 2020 – Tratat de Agrotehnică, Editura Ion Ionescu de la Brad Iaşi, ISBN 978-973-147-353-6;
- Leonte C., 2011 – Tratat de ameliorarea plantelor, Editura Academiei Române, Bucureşti.
- Samuil C., Vîntu V., Stavarache M., 2019 – Producerea și conservarea furajelor, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, 408 p., ISBN 978-973-147-317-8;
- Sandu A., 2021 – Cercetare științifică: concept, etape, importanță, exemple, Warbletoncouncil, disponibil on-line la: https://ro.warbletoncouncil.org/investi gacion-cientifica-13932#menu-1;
- Ştefan N., 2005 – Fitocenologie şi vegetaţia României, Editura „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi;
- Ţucra I., Kovacs A.J., Roşu C., Ciubotariu C., Chifu T., Neacşu M., Bărbulescu C., Cardaşol V., Popovici D., Simtea N., Motcă Gh., Dragu I., Spirescu M., 1987 – Principale tipuri de pajişti din R. S. România, Editura Poligrafică “Bucureştii.
Tematică Asistent de cercetare ştiinţifică debutant
– ameliorarea speciilor de graminee și leguminoase perene, furajere;
– tehnologia producerii de material semincer la speciile de graminee și leguminoase perene, furajere;
– gestionarea durabilă a pajiștilor din România;
– valorificarea rezultatelor procesului de cercetare.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
Publicare anunţ : 06.08.2026
Perioada de depunere dosare/data limită : 07.08.2026 – 31.08.2026 ( de luni până vineri între 9:00- 14:00).
Afişarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs : 01.09.2026 (ora 10:00)
Depunere contestații selecţie dosare : 02.09.2026 (termen limită ora 12:00)
Soluționare contestații selecţiei dosarelor şi a rezultatelor contestațiilor: 03.09.2026 (ora 14:00)
Susținerea probă scrisă: 04.09.2026 ora 10.00
Susținerea probă interviu: 04.09.2026 ora 13.00
Afişarea rezultatelor probă scrisă şi interviu: 07.09.2026, ora 14,00
Depunere contestații la probă scrisă şi interviu: 08.09.2026 (temen limită ora 12:00)
Rezultate contestații la probă scrisă şi interviu: 08.09.2026 ora 14,00
Rezultat final: 08.09.2026 ora 16,00.
Doar candidaţii declaraţi „Admis”( care obțin minim de 50 de puncte în cazul posturilor pentru funcții de execuție respectiv 70 puncte pentru funcțiile de conducere), se pot prezenta la proba următoare. Relații suplimentare se pot obține la: Biroul de Resurse Umane, telefon 0335411591, e-mail: scdp_vs@yahoo.com.
Anunţul va fi afișat la avizierul unităţii, postat pe site-ul unității web https://scdpvs.ro, la secţiunea „Anunţuri” și va fi transmis spre publicare către portalul posturi.gov.ro.
