Asistent medical comunitar
ANUNȚ CONCURS
ocupare post vacant/temporar vacant
UAT Comuna Finta, judeţul Dâmbovița, organizează concurs în vederea ocupării unui post vacant de asistent medical comunitar (COD COR 325301), în cadrul proiectului: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, Cod PIDS/586/PO4/339395
DENUMIREA POSTULUI: asistent medical comunitar
NUMĂRUL POSTURILOR: 1 post vacant
NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție
COMPARTIMENT/STRUCTURA: IMPLEMENTARE PROIECTE
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore pe zi; 40 de ore pe săptămână
PERIOADA: determinată.
CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:
Condiții generale care trebuie îndeplinite de o persoană pentru a putea participa la concurs:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederației Elvețiene, cu reşedinţa în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naţionale, contra autorităţii, contra umanității, infracţiuni de corupție sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracțiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepția situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
- îndeplineşte alte condiţii generale în funcţie de specificul postului
CONDIŢII SPECIFICE DE PARTICIPARE:
- Studii de specialitate: Studii postliceale sanitare, specializare- asistență medicală comunitară, asistență medicală generală, obstetrică – ginecologie, pediatrie;
Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): nu este cazul
Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
- abilități de identificare a problemelor socio-medicale ale comunității;
- cunoaşterea legislației specifice asistenței medicale comunitare (OUG. Nr. 18/2017; Legea nr. 180/2017; HG nr. 329/2019) cât şi a celor privind reforma în sănătate şi programele naționale de sănătate publică;
- capacitate de organizare şi prioritizare a muncii;
- abilități de comunicare şi relaționare cu autorităţile locale și comunitatea din care face parte;
- colaborare în special cu: medicul de familie, specialiştii de nivel superior medicinei primare din domeniul medical, specialiştii din autoritatea publică locală, specialiştii din sectoarele de educație și asistență socială;
- aptitudini de a lucra în echipă integrată multidisciplinară;
- creativitate şi spirit de iniţiativă în toate activitățile care derivă din atribuțiile specifice menționate în actuala fişă de post în conformitate cu reglementările legale în vigoare (OUG nr. 18/2017, Legea nr. 180/2017, HG. nr. 324/2019);
- capacitate de analiză şi sinteză, gestionare a situațiilor de criză;
- gestionarea cazului prin asigurarea managementului de caz din punct de vedere medical, asumarea responsabilităților;
- disponibilitate la efort, flexibilitate, empatie în munca cu beneficiarii direcți și nu numai, atitudine orientată spre beneficiar;
- calități personale în raport cu funcţia de execuţie: disciplinat, punctual, politicos, receptiv faţă de cunoştinţele specifice muncii;
- calităţi etice şi morale, recunoscute de comunitatea din care face parte;
- disponibilitate și interes pentru formarea şi dezvoltarea profesională continuă;
- capacitate de păstrare a secretului profesional, a confidenţialității.
Atribuţiile postului
- realizează catagrafia populației din colectivitatea locală din punctul de vedere al determinanților stării de sănătate și identifică gospodăriile cu persoanele vulnerabile şi/sau cu risc medicosocial din cadrul comunității, cu prioritate copiii, gravidele, lăuzele și femeile de vârstă fertilă;
- identifică persoanele neînscrise pe listele medicilor de familie și sprijină înscrierea acestora pe listele medicilor de familie;
- semnalează medicului de familie persoanele vulnerabile din punct de vedere medical și social care necesită acces la servicii de sănătate preventive sau curative şi asigură sau facilitează accesul persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială la serviciile medicale necesare, conform competențelor profesionale;
- participă în comunitățile în care activează la implementarea programelor naţionale de sănătate, precum şi la implementarea programelor și acțiunilor de sănătate publică judeţene sau locale pe teritoriul colectivității locale, adresate cu precădere persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, social sau economic;
- furnizează servicii de sănătate preventive şi de promovare a comportamentelor favorabile sănătății copiilor, gravidelor şi lăuzelor, cu precădere celor provenind din familii sau grupuri vulnerabile, în limita competenţelor profesionale;
- furnizează servicii medicale de profilaxie primară, secundară şi terțiară membrilor comunității, în special persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială, în limita competențelor profesionale;
- informează, educă și conştientizează membrii colectivității locale cu privire la menținerea unui stil de viață sănătos și implementează sesiuni de educație pentru sănătate de grup, pentru promovarea unui stil de viață sănătos împreună cu personalul din cadrul serviciului de promovare a sănătății din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene şi a municipiului Bucureşti, iar pentru aspectele ce țin de sănătatea mintală, împreună cu personalul din cadrul centrelor de sănătate mintală;
- administrează tratamente, în limita competențelor profesionale, conform prescripţiei medicului de familie sau a medicului specialist, cu respectarea procedurii de manipulare a deşeurilor medicale, respectiv depozitarea deşeurilor medicale rezultate din administrarea tratamentelor prescrise de medic; țin evidența administrării manevrelor terapeutice, în limita competențelor profesionale;
- anunță imediat medicul de familie sau serviciul judeţean de ambulanță, respectiv Serviciul de Ambulanță Bucureşti-Ilfov, atunci când identifică în teren un membru al comunității aflat într-o stare medicală de urgenţă;
- identifică persoanele, cu precădere copiii diagnosticați cu boli pentru care se ține o evidență specială, respectiv TBC, prematuri, anemici, boli rare etc., şi le îndrumă sau le însoțesc, după caz, la medicul de familie şi/sau serviciile de sănătate de specialitate;
- supraveghează în mod activ bolnavii din evidențele speciale – TBC, prematuri, anemici, boli rare etc. – şi participă la administrarea tratamentului strict supravegheat al acestora, în limita competenţelor profesionale;
- realizează managementul de caz în cazul bolnavilor cu boli rare, în limita competențelor profesionale, conform modelului de management de caz, adoptat prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice;
- supraveghează tratamentul pacienților cu tuberculoză şi participă la administrarea tratamentului strict supravegheat (DOT/TSS) al acestora, în limita competențelor profesionale;
- pentru pacienții cu tulburări psihice contribuie la realizarea managementului de caz organizat de centrele de sănătate mintală din aria administrativ-teritorială, ca parte a echipei terapeutice, în limita competențelor; identifică persoanele cu eventuale afecțiuni psihice din aria administrativ-teritorială, le informează pe acestea, precum şi familiile acestora asupra serviciilor medicale specializate de sănătate mintală disponibile şi monitorizează accesarea acestor servicii; notifică imediat serviciile de urgență (ambulanță, poliţie) şi centrul de sănătate mintală în situația în care identifică beneficiari aflați în situații de urgență psihiatrică; monitorizează pacienții obligați la tratament prin hotărâri ale instanţelor de judecată, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare şi notifică centrele de sănătate mintală şi organele de poliție locale şi județene în legătură cu pacienții noncomplianți;
- identifică și notifică autorităților competente cazurile de violență domestică, cazurile de abuz, alte situații care necesită intervenția altor servicii decât cele care sunt de competența asistenței medicale comunitare;
- participă la aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eventualelor focare de infecţii;
- în localitățile fără medic de familie şi/sau personal medical din cadrul asistenței medicale şcolare efectuează triajul epidemiologic în unitățile școlare la solicitarea direcțiilor de sănătate publică județene şi a municipiului Bucureşti, în limita competențelor profesionale;
- identifică, evaluează şi monitorizează riscurile de sănătate publică din comunitate şi participă la monitorizarea intervenţiei şi evaluarea impactului, din perspectiva medicală și a serviciilor de sănătate;
- întocmesc evidențele necesare și completează documentele utilizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv registre, fişe de planificare a vizitelor la domiciliu, alte documente necesare sau solicitate şi conforme atribuţiilor specifice activităților desfăşurate;
- elaborează raportările curente și rapoartele de activitate, în conformitate cu sistemul de raportare definit de Ministerul Sănătății, şi raportează activitatea în aplicația on-line AMCMSR.gov.ro, cu respectarea confidențialității datelor personale şi a diagnosticului medical al beneficiarilor;
- desfăşoară activitatea în sistem integrat, prin aplicarea managementului de caz, cu ceilalți profesionişti din comunitate: asistentul social/tehnicianul în asistență socială, consilierul şcolar şi/sau mediatorul școlar, pentru gestionarea integrată a problemelor medico-socio-educaționale ale persoanelor vulnerabile, și lucrează în echipă cu moașa şi/sau mediatorul sanitar, acolo unde este cazul;
- participă la realizarea planului comun de intervenţie al echipei comunitare integrate/planului de servicii, conform legislației în vigoare, din perspectiva serviciilor de sănătate, și coordonează implementarea intervențiilor integrate dacă prioritatea de intervenție este medicală şi de acces la serviciile de sănătate; participă la monitorizarea intervenției şi evaluarea impactului asupra beneficiarului, din perspectivă medicală şi a serviciilor de sănătate;
- colaborează cu alte instituţii şi organizații, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale, pentru realizarea de programe, proiecte și acţiuni care se adresează persoanelor sau grupurilor vulnerabile/aflate în risc din punct de vedere medical, economic sau social;
- realizează alte activități, servicii şi acţiuni de sănătate publică adaptate nevoilor specifice ale comunității și persoanelor din comunitate aparținând grupurilor vulnerabile/aflate în risc, în limita competenţelor profesionale
Alte atribuții (specifice în cadrul proiectului):
- derularea de activități de identificare a persoanelor vulnerabile, prin diverse mecanisme – screening, sesizări, referire;
- elaborarea de rapoarte lunare de activitate, după modelul furnizat de UJSS, privind implementarea activității de consiliere școlară în cadrul ECI;
- participarea la schimburi de experiență şi întâlniri locale între lucrătorii comunitari, diverşi profesionişti, membri ai structurilor comunitare consultative, reprezentanți ai primăriilor etc;
- identificarea de iniţiative complementare derulate la nivel comunitar în sfera de activitate, precum şi facilitarea cooperării cu alți actori de pe plan local;
- participarea la întâlniri periodice (lunare/trimestriale) de instruire și supervizare a membrilor echipei comunitare (în ceea ce priveşte implementarea instrumentului informatic SCI de identificare şi monitorizare a persoanelor vulnerabile, centralizarea şi validarea datelor culese la nivel local prin aplicația SCI şi raportarea lor lunară în cadrul rapoartelor lunare de activitate; asigurarea managementului de caz şi furnizării de servicii sociale cu precădere a celor din pachetul minim de servicii generat de aplicația SCI şi în maniera integrată cu ceilalți prestatori de servicii); crearea, activarea şi mobilizarea structurilor comunitare consultative (SCC), prin susținerea implicării membrilor SCC în soluționarea cazurilor identificate prin aplicația SCI;
- participarea la evenimentele de informare şi comunicare organizate în cadrul proiectului; facilitarea diseminării informațiilor cu privire la proiect şi a instrumentelor elaborate în cadrul proiectului la nivelul DGASPC / AJPIS / CJRAE / DSP şi a rezultatelor aplicării acestora;
- asigurarea aplicării la nivel județean a mecanismului operațional de colaborare interinstituțională și de coordonare a serviciilor comunitare integrate (având în vedere prevederile Ordinului nr. 2.555/2023/25.017/2.485/4.490/2024 privind modificarea Ordinului ministrului muncii şi justiției sociale, al ministrului sănătății și al ministrului educaţiei naționale nr. 393/630/4.236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei);
- comunicarea cu reprezentanții autorităților administrației publice locale pentru a se asigura de sustenabilitatea activităților din proiect, prin participarea la identificarea unor oportunități de finanțare nerambursabilă şi scrierea de proiecte la nivel local.
DOSARUL DE CONCURS:
- a) formularul de înscriere la concurs care conține şi declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (semnată de candidat);
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
e) copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică, copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) Curriculum Vitae, model comun european;
g) cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data primei probe a concursului);
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
i) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
| Nr. Crt. | Activitate | Data | Ora |
| 1 | Data postării/publicării anunțului | 06.08.2026 | |
| 2 | Data limită de depunere a dosarelor | 20.08.2026 | 15:00 |
| 3 | Selecția dosarelor | 24.08.2026 | 13:00 |
| 4 | Afişarea selecției dosarelor | 24.08.2026 | 15:00 |
| 5 | Termen limită pentru depunerea contestaţiilor privind selecția dosarelor | 25.08.2026 | 12:00 |
| 6 | Afişarea rezultatelor la contestaţii | 25.08.2026 | 15:30 |
| 7 | Proba scrisă | 27.08.2026 | 10:00 |
| 8 | Afişarea rezultatelor la proba scrisă | 27.08.2026 | 15:30 |
| 9 | Termen limită contestaţii la proba scrisă | 28.08.2026 | 13:00 |
| 10 | Afişarea rezultatelor la soluționarea contestaţiilor la proba scrisă | 31.08.2026 | 13:00 |
| 11 | Interviul | 01.09.2026 | 10:00 |
| 12 | Afişarea rezultatelor la proba de interviu | 01.09.2026 | 15:00 |
| 13 | Termen limită contestaţii la proba de interviu | 02.09.2026 | 15:00 |
| 14 | Afişarea rezultatelor la soluționarea contestaţiilor la proba de interviu | 03.09.2026 | 15:00 |
| 15 | Afişarea rezultatelor finale ale concursului | 04.09.2026 | 12:00 |
Bibliografia și tematica pentru ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante/temporar vacante de asistent medical comunitar din subordinea autorităților din administrației publice locale
- Bibliografia pentru ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante/temporar vacante de asistent medical comunitar din subordinea autorităților administrației publice locale
1) Lucreţia Titircă: Urgenţe medico-chirurgicale –Sinteze-Editura medicală, Bucureşti 2023;
2) C. Bocârnea: Boli infecţioase si epidemiologie: Ed.Info-team, 1993;
3) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale – Anexele 1 și 3;
4) Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare;
5) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare;
6) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum si organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare;
7) Codul de etică si deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 2/9 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
8) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1142/03 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenți medicali generaliști, Capitolele 11.1, 11.2, 11.3, 11.5, 14.7, 14.8, 14.9, 14.10, 14.11, 15.6, 21.1, 21.2, 21.3, 21.4, 21.5, 21.6, 22.5. 22.6, 23.1(litera b, c, d, e), 23.2, 23.3, 23.6, 24;
9) Ordonanța de ugență a Guvernului nr. 18/01.03.2017 privind asistenţa medicală comunitară aprobată prin Legea nr.180/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
10) Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară;
11) Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrate;
12) Ordinul ministrului sănătăţii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.282/728/2023 privind aprobarea Modelului de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și cabinetele de medicină de familie care deservesc populația;
13) Ordinul ministrului muncii și justiției sociale, ministrului sănătății și al ministrului educației naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei;
14) Ghid metodologic privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară de către asistentul medical comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024.
- Tematica pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante/temporar vacante de asistent medical comunitar din subordinea autorităților administrației publice locale
- Insuficienţa respiratorie acută: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
- Bronhopneumopatia obstructivă cronică acutizată (BPOC acutizată): simptome, măsuri de urgenţă;
- Edemul pulmonar acut (EPA): factori etiologici principali, manifestări clinice, conduită de urgenţă;
- Infarctul miocardic acut (I.M.A.); semne clinice, conduită de urgenţă;
- Angorul pectoral: cauze, simptome, atitudinea de urgenţă,
- Colica biliară: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
- Hemoragiile digestive superioare (H.D.S.): cauze, evaluarea cantităţii de sânge pierdut, simptomatologie, conduită de urgenţă;
- Insuficienta renală acută: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
- Colica renală nefritică: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
- Retenţia acută de urină: cauze-obstacole mecanice, simptomatologie, conduită de urgenţă;.
- Stările comatoase: etiologia comelor, clasificarea în 4 grade,măsurile de urgenţă;
12.Accidente vasculare cerebrale (A.V.C.): cauze, simptomatologie, ischemia cerebrală, hemoragia cerebrală, hemoragia subarahnoidiană; conduita de urgenţă;
- Şocul anafilactic: tablou clinic, conduita de urgenţă;
- Arsurile termice: îngrijirile acordate bolnavilor arşi;
- Înecul (submersia):
- a) înecul propriu-zis prin aspiraţie de lichid (inecatul albastru);
- b) înecul fără aspiraţie de lichid (hidrocutare = înecatul alb);
- c) înecul prin traumatisme, primul ajutor la înecaţi.
- Urgențe în pediatrie:
- a) convulsiile: tabloul crizei tipice, măsuri de urgență;
- b) sindromul de deshidratare acută: cauze, manifestări clinice, conduita de urgență.
- Traumatismele membrelor: fracturile, entorsele, luxațiile;
- Resuscitarea cardiorespiratorie;
- Noțiuni de epidemiologie generală,
- Profilaxia și simptomatologia tuberculozei, rujeolei, rubeolei, scarlatinei, varicelei, tusei convulsive, parotiditei epidemice, gripei, virozelor respiratorii;
- Hepatitele: epidemiologie, simptomatologie, forme clinice după etiologie, măsuri generale de profilaxie;
- Noțiuni privind Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;
- Noțiuni privind Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului;
- Noțiuni privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum si organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
- Noțiuni privind Codul de etică si deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România;
- Noțiuni privind asistenţa medicală comunitară;
- Noțiuni privind Normele metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară;
- Noțiuni privind centrele comunitare integrate;
29.Noțiuni privind Modelul de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și cabinetele de medicină de familie care deservesc populația;
- Noțiuni privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară de către asistentul medical comunitar;
- Catagrafia populației;
- Planificarea și implementarea activității;
- Promovarea sănătății și prevenirea creșterii indicatorilor de morbiditate și mortalitate la nivelul comunității;
- Implicarea în Programul Național de Vaccinare;
- Ancheta epidemiologicǎ;
- Intervenția în focar;
- Triajul epidemiologic;
- Implicarea în activitățile de screening;
- Rolul asistentului medical comunitar în cadrul îngrijirilor la domiciliu, integrat cu rolul personalului specializat din echipa comunitară multidisciplinară;
- Rolul asistentului medical comunitar în administrarea tratamentelor la domiciliu din prisma activității de asistență medicală comunitară integrate;
- Abordarea cazurilor de urgență medicală din prisma activității de asistență medicală comunitară;
- Rolul asistentului medical comunitar în supravegherea și monitorizarea gravidei din prisma activității de asistență medicală comunitară integrate;
- Rolul asistentului medical comunitar privind supravegherea lăuzei din prisma activității de asistență medicală comunitară integrate;
- Rolul asistentului medical comunitar în supravegherea nou născutului și copilului mic din prisma activității de asistență medicală comunitară integrate;
- Rolul asistentului medical comunitar în supravegherea pacientului cronic din prisma activității de asistență medicală comunitară;
- Rolul asistentului medical comunitar în supravegherea persoanei vârstnice din prisma activității de asistență medicală comunitară;
- Rolul asistentului medical comunitar în relație cu pacientul cu afecțiuni psihiatrice, din prisma activității de asistență medicală comunitară integrate;
- Monitorizarea activității de asistență medicală comunitară.
Dosarele de candidatură se depun până cel târziu în data de 20.08.2026, ora 15:00 la sediul UAT Comuna Finta, str. Eroilor, nr.220C, județul Dâmbovița.
Relații suplimentare se obțin la secretariatul comisiei de concurs / examen: tel.mobil: 0722400566,
e-mail: contact@primariacomuneifinta.ro, persoana de contact: Apostol Aurelia.
PRIMAR
- OPREA Florentin
Relații suplimentare se obțin la secretariatul comisiei de concurs / examen: tel.mobil: 0722400566,
e-mail: contact@primariacomuneifinta.ro, persoana de contact: Apostol Aurelia.
