ÎNGRIJITOR I-M
ANUNȚ
Școala Gimnazială „Jakó Zsigmond”Roșiori, cu sediul în comuna Roșiori, sat.Roșiori, nr.265, județul Bihor, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 și respectând prevederile OUG 34/2023, după cum urmează:
DENUMIREA POSTULUI: îngrijitor
NUMĂRUL POSTURILOR: 0,5 post vacant
NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție
COMPARTIMENT: personal nedidactic
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 4 ore pe zi; 20 de pe săptămână
PERIOADA: determinată
Condiții generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 la H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Pentru a ocupa post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 15 al Regulamentului – cadru aprobat prin H.G. nr. 1336/2022:
a) are cetățenia română, sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte al Acordului privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederiele Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialiate, și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau deserviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persosană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu ecxepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsură de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin 2. Din Legea nr. 118/ 2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului naționale de date genetice judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35. alin (1) lit.h.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului sunt:
l Studii: medii
l Vechimea minimă în muncă: 5 ani
l Curs de igienă
Concursul se va organiza conform următorului calendar:
|
Termen/ Interval |
Activități |
| 28.07.2026 | Publicarea anunțului pe site- ul posturi.gov.ro |
| 28.07.2024- 11.08.2026 ora 12:00 | Depunerea dosarelor de concurs ale candidaților la secretariatul școlii |
| 12.08.2026 | Selecția dosarelor de către membrii comisiei de concurs |
| 13.08. 2026- ora 12:00 | Afișarea rezultatelor selecției dosarelor |
| 13. 08. 2026- ora 13:00 | Depunerea contestațiilor |
| 14. 08. 2026- ora 14:00 | Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor |
| 18. 08. 2026– ora 10:00 | Susținerea probei scrise |
| 19. 08. 2026- ora 13:00 | Afișarea rezultatelor probei scrise |
| 19. 08. 2026- ora 14:00 | Depunerea contestațiilor |
| 20. 08. 2026 – ora 14:00 | Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor |
| 21. 08. 2026– ora 10:00 | Susținerea probei practice |
| 21. 08 2026- ora 12:00 | Afișarea rezultatelor |
| 21. 08. 2026- ora 13:00 | Depunerea contestațiilor |
| 24. 08. 2026- ora 12:00 | Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor |
| 24.08.2026– ora 10:00 | Susținerea interviului |
| 24.08.2026 -ora 12:00 | Afișarea rezultatelor |
| 24.08.2026-ora 13:00 | Depunerea contestațiilor |
| 24.08.2026-ora 15:00 | Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor |
| 24.08. 2026- ora 16:00 | Afișarea rezultatelor finale |
| 25. 08. 2026 ora 8:00 | Prezentarea la post |
Conform art. 35 al al Hotărârii de Guvern nr. 1336 din 28 octombrie 2022 – pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a) Formular de înscriere la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume după caz,
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă, și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (conform modelului din HG nr. 1336/2022)
f) certificat de cazier judiciar sau după caz, extrasul de pe cazierul judiciar,
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului,
h) certificat de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 118 / 2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor , precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de date genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ,
i) curriculum vitae model comun european.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin Ordin al Ministrului Sănătății. În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere privind antecedentele penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul certificatului de cazier judiciar, anterior datei de susținere a primei probe de concurs. Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Notă: Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele și în ordinea enumerată mai sus!
Bibliografie și tematică de concurs:
1. Ordinul nr. 5726/2024 privind aprobarea Regulametului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar:
– TITLUL IV: Personalul unitatilor de invatamant
2. Legea 319/2006 Legea securității, sănătății și protecția muncii cu modificările și completările ulterioare:
– Cap.IV. – Obligațiile lucrătorilor
– Cap. V. – Supravegherea sănătății
– Cap. VI. -Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor
-Cap.VII.- Grupuri sensibile la riscuri
3. Legea nr.477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice:
-Cap.II.-Norme generale de conduită profesională a personalului contractual art.7
4. Legea 53/2003 actualizată- codul muncii ”Răspunderea disciplinară” – art. 247-252
5. Ordinul MS nr.119/2014 privind normele de igienă
6. Legea nr.307/2006 (republicată) – privind apărarea împotriva incendiilor art.22
Relații suplimentare se obțin la sediul Școala Gimnazială „Jakó Zsigmond” Roșiori, în com. Roșiori, nr. 265, Județul Bihor, sau prin telefon: 0259.462016. Locul de depunere a dosarului de concurs este secretariatul unității.
