Testimoniale


Testimoniale

În noiembrie 2015 am invitat utilizatorii portalului posturi.gov.ro să ne spună dacă informațiile prezentate aici le-au folosit în obținerea unei poziții în administrație. În continuare sunt redate câteva dintre răspunsurile acestora:

  • Ioana Raluca Rădulescu (consilier, Ministerul Culturii)
    Pentru mine, concursurile nu reprezintă ceva special, întrucât după terminarea facultății am susținut câteva examene de primire în profesie și am ajuns să mă obișnuiesc cu astfel de experiențe. A fost foarte ok concursul pentru ocuparea funcției publice, am avut și concurență și emoții. Am avut noroc să concurez într-o instituție unde nu s-a putut vorbi de un concurs aranjat. Oricum, a fost o experiență frumoasă, nu a fost grea și recomand tuturor, măcar o mică perioadă din viață, să lucreze într-o instituție publică.
  • Voichița Ioana Bondor (consilier, Ministerul Culturii)
    Am participat la concurs în decembrie 2014. 6 persoane înscrise pe post, 5 s-au prezentat la proba scrisă. Doar eu am trecut de această probă. Interviul oral a fost cu doamna secretar general din minister. A contat experiența mea anterioară din admnistrație și nevoia instituției de a a avea un om pe acest post. Colaborare foarte bună cu noii colegi la preluarea postului, ceea ce a făcut adaptarea destul de ușoară.
  • Carmen Pescaru (expert, Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri)
     Concursul a fost organizat conform legislației; destul de exigenți în evaluare.
  • Anne-Marie Hordău (expert, Ministerul Finanțelor Publice)
    A fost o experiență plăcută. Concursul a fost corect și pe tot parcurul procesului a existat transparență. Apreciez existența acestui portal.
  • Raluca Bisu (consilier, Ministerul pentru Societatea Informațională)
    Multe emoții, multă muncă – aproximativ trei săptămâni; intervalul în care am învățat, mi-am ignorat aproape complet familia. Din punctul meu de vedere, examenul este bine organizat și salut faptul că sunt implicate două instituții în elaborarea subiectelor. Mă refer aici și la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Recunosc că am avut temerea că lucrurile nu sunt atât de transparente; când am trecut de scris nu-mi venea să cred că se poate până la urmă să intri într-un minister și fără rude, prieteni sau alte influențe. Încă un aspect care m-a surprins plăcut, a fost faptul că baremul de corectare nu urmărește să înveți ca un robot (cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă), ci să înțelegi practic ce ai învățat și să poți reda într-o formulă logică. Eu am lucrat numai în privat până acum, astfel încât cei care nu au avut tangența cu sistemul public s-ar putea să fie puțin speriați și descurajați când văd bibliografia. Poate că nu ar strica dacă ar exista exemple de subiecte pe Internet și varianta de corectare, să-și poată face o idee cât mai precisă despre ce se întamplă la aceste examene.
  • Daniela-Andreea Covaci (expert, Ministerul Transporturilor)
    Concursul s-a desfășurat conform datelor afișate pe portalul posturi.gov.ro. Au fost respectate toate mențiunile din anunț (condiții generale/specifice postului, termenele, desfășurătorul concursului pe etape). Cel mai mult mă încântă e-mailul pe care îl primesc la sfârșitul săptămânii cu posturile scoase la concurs din fiecare județ.
  • Ioan Radu Opriș (expert, Ministerul Transporturilor)
    Intrarea în corpul funcționarilor publici, ca angajat al Ministerului Transporturilor, a reprezentat o reușită, dacă o pot cataloga astfel, ce a urmat după două nereușite, toate având loc în decurs de o lună și jumătate. Prima dintre acestea a fost la Ministerul Culturii, unde, deși am reușit să obțin un punctaj încurajator pentru o primă experiență de acest fel, nu am reușit să depășesc principalul contracanditat. Totul a ținut, așadar, de mine. Nu același lucru pot spune despre a doua, unde am dat peste un sistem mai puțin corect, imposibil de accesat ca tânăr absolvent al unui program de licență/masterat, care se bazează strict pe cunoștințele acumulate prin muncă și nu prin alte mijloace deloc de apreciat. A urmat astfel cea de-a treia încercare, care a fost și cea norocoasă, la Ministerul Transporturilor, unde lucrurile au decurs normal. Ce am învățat din tot acest proces este faptul că platforma posturi.gov.ro este unul dintre proiectele de succes ale statului român de după anii 90′, pentru mulți dintre tinerii absolvenți fiind principalul furnizor de oportunități de angajare. Totuși, atragerea absolvenților cu rezultate deosebite în corpul funcționarilor publici mai ține și de un alt aspect, remunerația acestora. Sunt convins, însă, de faptul că reforma administrației publice, indiferent dacă vorbim de cea centrală, teritorială sau locală, se poate realiza doar prin astfel de proiecte și, precum am subliniat anterior, prin atragerea acelor tineri cu rezultate în cursul anilor studiu.
  • Constantin Folescu (referent, Autoritatea Națională pentru Cetățenie)
    În urma vizualizării anunțurilor pe posturi.gov.ro, am depus pentru a treia oară (celelalte două fiind la alte concursuri) documentele pentru selecția dosarelor, unde am reușit să fiu selectat pentru concurs. În urma concursului am reușit sa fiu selectat după proba interviului și astăzi sunt angajatul acestei instituții.
  • Mihaela Manolescu (șef serviciu, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor)
     Am aflat de pe portal de concursul organizat, m-am prezentat cu documentele solicitate conform procedurii. Am susținut concursul care a fost corect și legal organizat și am promovat. Menționez că am mai participat la mai multe concursuri, dar nu le-am promovat din cauza faptului că nu am fost de suficient de pregatită. Cel din urmă concurs, pe care l-am și promovat, a avut loc după o pregătire temeinică, fiind și în domeniul meu în care am activat înainte.
  • Mihai Mocanu (auditor, Biblioteca Națională a României)
     Am aplicat la două instituții, dar am preferat Biblioteca Națională. Am fost încântat de atitudinea persoanelor de la HR. Concursul a fost greu, dar am fost admis cu brio. Vă mulțumesc pentru informare. Faceți o treabă foarte bună, de interes public!
  • Elena Sincă (consilier, Consiliul Național al Audiovizualului)
    După absolvirea studiilor universitare în domeniul ştiinţelor administrative am accesat în mod constant portalul posturi.gov.ro, dar şi site-ul ANFP pentru a fi la curent cu funcţiile publice scoase la concurs. Având în vedere că nu întruneam la momentul respectiv condiţia referitoare la vechime într-o funcţie publică, am urmărit anunţurile pentru gradul profesional debutant. După ce am accesat prima dată portalul.gov.ro am decis să îmi fac cont pentru a fi la curent cu ultimele posturi vacante, astfel am aflat de concursul organizat în cadrul unei autorităţi publice autonome (Consiliul Naţional al Audiovizualului) pentru ocuparea unei funcţii publice de consilier, gradul profesional debutant. La acel concurs au fost scoase patru posturi aferente gradului profesional debutant, fapt pentru care m-a îndemnat să cred că am şanse să acced la acea funcţie publică. În acest sens, am depus actele necesare pentru înscrierea la concurs la sediul instituţiei şi am început să parcurg bibliografia indicată. La proba privind validitatea actelor din dosar am fost declarată admisă. Înainte de proba scrisă s-a susţinut o probă eliminatorie cu privire la cunoştinţele în domeniul informatic, deoarece la concurs s-au înscris foarte mulţi candidaţi. De asemenea, am promovat proba referitoare la competenţele digitale. Apoi, am susţinut proba scrisă ce a constat într-un examen grilă. La această probă nu am reuşit să acumulez punctajul necesar promovării examenului scris (am luat 49 de puncte). Însă, experienţa nu se opreşte aici. După câteva zile am aflat tot prin intermediul portalului posturi.gov.ro faptul că sunt scoase la concurs alte două posturi pentru gradul profesional debutant în cadrul aceleaşi instituţii menţionate. Voi rezuma, spunând că de data aceasta am promovat proba scrisă şi m-am prezentat la interviu, reuşind să acumulez punctajul necesar care m-a plasat pe poziţia a doua, exact la limita posturilor vacante pentru acel concurs. Iar de aproximativ un an şi şapte luni sunt funţionar public (în prezent gradul profesional asistent). Mă bucur că nu am renunţat după încercările eşuate de a ocupa o funcţie publică. Fără înclinaţie spre învăţătură, fără perseverenţă şi fără speranţă nu putem să reuşim. Sunt mulţumită de domeniul în care activez şi îmi doresc sa fiu un funcţionar public competent şi responsabil. Conchid prin a afirma că portalul posturi.gov.ro reprezintă o bază de date necesară şi utilă care simplifică accesul la noutăţile din administraţia publică.
  • Andreea Iuliana Mareș (bibliotecar, Biblioteca Județeană A.D. Xenopol din Arad)
    Am aflat despre postul vacant din newsletter-ul posturi.gov.ro, am analizat condițiile generale de încadrare și a fost foarte simplu să intru pe site-ul care afișa condițiile specifice, bibliografia și datele probelor de concurs. Nu doresc să-mi creez un cont Facebook sau pe alte rețele de socializare și probabil că aș fi pierdut oportunitățile de angajare pe care le-am descoperit prin intermediul portalului dvs. Totul a fost la îndemână, transparent și accesibil.
  • Alina Rolea (inspector, Primăria Comunei Schitu Golești, jud. Argeș)
    Mă mutasem de aproape doi ani la sat, fiind în concediu de maternitate și mă gândeam că se termină concediul și va trebui sa îmi caut de muncă. Mi-am zis ca mi-ar plăcea să lucrez la primărie. Am căutat pe Google și așa am aflat de acest site și de postul pentru care am concurat și în care lucrez acum. În ciuda zvonurilor și prejudecăților, mi-am depus dosarul, am învățat, am dat concurs și am reușit!
  • Geani Stoicovici (inspector, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor)
    Am primit newsletter-ul posturi.gov.ro, am citit anunțul, am sunat la instituția respectivă, m-am pregătit, mi-am depus dosarul, m-am prezentat la concurs și am reusit. Asta se intampla pe 20 ianuarie 2015 (data concursului).
  • Cătălin Sabău (inspector antifraudă, Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, jud. Bihor)
    În urma unui e-mail, privind posturile disponibile în administrația locală/centrală, precum și în instituțiile subordonate, primit de la posturi.gov.ro am aflat de organizarea concursului de recrutare pentru nou-înființata Direcție Antifraudă. Am participat astfel la concurs, am învățat și am reușit să ocup un loc în această instituție fără pile, fără bani, doar cu ajutorul informației primite de la acest site, precum și cu ajutorul studiului și implicării maxime.
  • Mariana Sivu (economist, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti)
    Am 48 de ani și experiență în domeniul salarizării și resurselor umane de peste 20 de ani. Mare parte din experiență am dobândit-o lucrând în cadrul unor firme multinaționale. Viața însă mi-a dat o lecție și în urma unor alegeri personale am ajuns șomer. Am avut suficient timp la dispoziție să fac alegeri. Așa că am ajuns să îmi doresc să am încă o experiență, ca angajată la o unitate de stat. Am căutat pe Google și asa am descoperit portalul posturi.gov.ro și m-am abonat la newsletter cu o mică doză de neîncredere. Periodic, parcurgeam anunțurile, căutând ceva ce s-ar fi potrivit cu studiile și experiența mea. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat. Am găsit anunțul care mi s-a părut potrivit, m-am înscris la concurs, am susținut examenul și acum lucrez deja de aproximativ 3 luni. Încă sunt uimită cât de repede am reușit să mă adaptatez și să mă integrez.
  • Liana Tinca (referent, Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Bagdasar-Arseni București)
    Am găsit anunțul pe posturi.gov.ro, mi-am întocmit dosarul și l-am depus, am parcurs toate etapele concursului (selecție de dosare, concurs scris, probă practică, interviu) și, în final, am câștigat și am fost angajată. Înainte mai participasem la 5 concursuri tot în instituții publice pentru ocuparea unui loc de muncă. De data aceasta am avut mai mult noroc, au fost mai puțini candidati pentrul locul respectiv ți concursul a fost corect.
  • Corneliu Grădinariu (inspector, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București)
    Vă împărtășesc experiența mea în obtinerea unui post în administrația publică locală, conform procedurii legale de ocupare prin concurs. Este a doua oară când reuțesc la un concurs datorită competiției deschise, competenței, profesionalismului și îndeplinirii conditiilor generale și specifice de ocupare a postului. Întotdeauna am parcurs toată bibliografia generală și specifica pentru postul pe care am concurat. Am învățat bine legislația și am fost admisă pe postul de inspector superior cu minim 9 ani experiență în specialitatea studiilor, respectiv în asistență socială. Examenul a fost mai greu față de alte concursuri la care am participat, a constat în 21 de întrebări grilă și 3 subiecte de sinteză. Am trecut pentru că am învățat. Voi incepe serviciul din 23 noiembrie 2015. Am aflat de aceste posturi libere datorită portalului dvs.
  • Marian-Lucian Stănescu (consilier, Primăria Sectorului 1 București)
    A fost organizat un examen ce a constat în două probe: proba scrisă și interviul. Totul a decurs normal. Am depus dosarul, am fost admis, m-am prezentat la examen și în urma probelor susținute am obținut cel mai mare punctaj, fiind declarat admis și numit în funcție publica. Am aflat de acest post prin intermediul site-ului posturi.gov.ro.
  • Carmen Jolobceastai (consilier, Primăria Sectorului 2 București)
    Am văzut anunțul și mi-am depus dosarul la primarie. Am învățat și m-am prezentat la concurs. A fost OK.
  • Ana-Maria Săndulescu (inspector, Direcția Impozite și Taxe Locale București)
    De când m-am hotărât să lucrez într-o instituție publică am verificat în fiecare zi portalul posturi.gov.ro. Am mai participat la două concursuri înainte de a intra la DITL. Am găsit toate informațiile pe portal pentru a mă înscrie la concurs. Pentru mine, portalul posturi.gov.ro a fost de mare ajutor pentru că am găsit posturi de la toate instituțiile publice într-un singur loc, nu a trebuit să intru pe fiecare instutiție să văd ce posturi scot la concurs. Am luat concursul pe forțele proprii, fără „pile” sau „cunoștințe”. De concurs am aflat de pe portalul posturi.gov.ro.
  • Simona Alexandrescu (consilier, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)
    M-am înscris la concurs și am învățat. Subiectele de la examenul scris au fost complexe, iar interviul cu întrebări-capcană, de specialitate. Am fost foarte stresată, dar m-a ajutat Dumnezeu să reușesc. Am partcipat la mai multe concursuri despre care am aflat de pe site-ul posturi.gov.ro.
  • Vasile Dincă (administrator, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București)
     Am citit despre acest post pe site-ul posturi.gov.ro. Am depus dosarul, am dat concursul programat, am luat o notă onorabilă și m-au angajat începând cu 1 iulie 2015.
  • Rodica Gavrilescu (telefonist, Spitalul Județean Călărași)
    Din 1989 până în 2002 am lucrat ca telefonistă la Romtelecom, până când s-a automatizat și s-a desființat! De 13 ani caut un post de telefonistă și numai datorită site-ului posturi.gov.ro am reușit anul acesta, pe data de 19 octombrie, să gasesc acest post. Am învățat, am dat examen și am reușit! Mulțumesc, sunt cea mai fericită!
  • Viorica Cristocea (asistent social, Cantina de Ajutor Social Palazu Mare, jud. Constanța)
     Am aflat de concurs pe site, am depus dosarul, am dat examen șiam luat într-o instituție publica. Fiind o poziție în județ, am urmărit în continuare site-ul și am găsit altceva mai aproape de casă. Am concurat din nou, am fost admisă și în prezent sunt angajată într-o insituție publică.
  • Liliana Doruța Popescu (consilier, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj)
    A fost una din cele mai fericite zile din viata mea. Am parcurs procedura de concurs, am învățat și am reușit. Concursul s-a desfășurat pe criterii de competență. Am recomandat cu încredere acest portal, posturi.gov.ro, tuturor celor interesați să-și găsească un loc de muncă în administratie; le-am spus să îndrăznească pentru că se poate!
  • Nicu Vasile (referent, Primăria Orașului Berești, jud. Galați)
    Am aflat de pe acest site despre postul pe care îl ocup în prezent. M-am înscris la concurs și am reușit să mă angajez. Este foarte bun pentru cei care vor sa lucreze în cadrul instituțiilor Guvernului.
  • Erika Hegyi (consilier, Consiliul Județean Harghita)
    Am văzut anunțul publicat pe posturi.gov.ro; am sunat la numărul de telefon afișat să mă asigur că acel post este într-adevăr de actualitate. Informațiile afițate pe site au fost exacte și corecte. Mi-am depus dosarul și am dat examen scris și oral, la fel ca orice examen de bacalaureat, de exemplu!
  • Gabriel Rus (conservator, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, jud. Hunedoara)
    Eram la începutul anului 2015 în șomaj. Un tânăr de 28 de ani, cu studii superioare în filosofie și muzeologie, plus alte câteva cursuri de formator, resurse umane, contabilitate și îmi trimiteam CV-uri pe la toate firmele din câteva județe ale țării, căci eram dispus la o relocare. Experiența mea era până în 3 ani în domeniul vânzărilor și aproape 2 ani în domeniul conservării patrimoniului cultural. Eram sunat de diverse firme din Cluj-Napoca și Sibiu, unde aplicasem cu CV-ul meu. Mergeam câte o zi, două sau trei din Orăștie (reședința mea stabilă) pentru interviuri, însă fără izbândă. Unul dintre prietenii mei din Cluj, care lucrează în sistemul bugetar, mi-a recomandat să urmaresc site-ul posturi.gov.ro și să mă abonez. I-am urmat sfatul și urmăream săptămânal posturile din județul Hunedoara, unde îmi aveam reședința. La începutul lunii martie a apărut un post de conservator bunuri culturale la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Mi se potrivea mănușă! Mă bucuram și speram, dar aveam rezerve, căci din auzite știam că e greu să obții un loc de muncă în sistemul bugetar. Nu a fost deloc așa. Am mers imediat și mi-am depus dosarul, am dat examenul cu alți 4 candidați pentru același post; iar la afișarea rezultatelor bucuria a fost deplină. Eram admis pe postul pe care mi-l doream. De atunci toate au mers strună. Sunt deja la modulul II de perfecționare și în curând urmează examenul de promovare, după cele 6 luni de debutant. Îmi respect meseria, colegii și munca!
  • Antonela Nicoleta Calistru (inspector, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași)
    Am parcurs etapele procesului de recrutare: selecție dosar, proba scrisă și interviul. Este posibil, daca ești pregătit. Apreciez inițiativa acestui portal. Îl urmaresc de aproximativ 2 ani și îl recomand.
  • Clara Nistorel (infirmieră, Spitalul Clinic CF Iași)
    Căutam să-mi schimb serviciul și prin intermediul acestui site am aflat de job-ul actual; m-am înscris la concurs și ca atare l-am câștigat! Mulțumesc, posturi.gov.ro!.
  • Alina Prisecariu (inspector urbanism, Primăria Comunei Tomești, jud. Iași)
    Am găsit postul scos la concurs pe posturi.gov.ro. Am mers la primărie și am cerut informații despre post; Am întocmit dosarul, l-am depus și m-am apucat de învățat. În ziua concursului m-am prezentat la Prefectura Județului Iași pentru examen, iar de la 1 iunie 2015 am fost angajată.
  • Liliana Bălănescu (administrator financiar, Școala Gimnazială „Sfânta Vineri” din Ploiești, jud. Prahova)
    Am aflat de pe acest portal că este scos postul la concurs și cu scepticism am mers să văd despre ce este vorba. Dar am constatat că s-a organizat un concurs corect și am fost admisă în învățământ. Am mai lucrat în administrația publică până în 2010 ca funcționar public (inspector).
  • Florica Avram (consilier juridic, Primăria Comunei Racșa, jud. Satu Mare)
    Din decembrie urmează să lucrez în calitate de consilier juridic debutant în cadrul Primăriei Racșa grație anunțului găsit pe portalul posturi.gov.ro. Cu ajutorul acestui portal am găsit toate informațiile legate de întocmirea dosarului de participare la concurs, de datele și locația examenului, precum si informații privind bibliografia pentru examen folosind doar câteva click-uri. Urmăresc postările acestui portal de câțiva ani deja și tot datorită lui am mai participat și la alte concursuri pentru ocuparea unor locuri de muncă. L-am recomandat și îl recomand cu încredere tuturor celor care își caută un loc de muncă în administrația publică!
  • Iulian Dănilă (consilier juridic, Serviciul Public Grădina Zoologică Sibiu, jud. Sibiu)
    Verificare zilnică posturi.gov.ro; Post găsit pe posturi.gov.ro; Depus dosar; Învățat serios; Concurs – admis; Interviu – admis.
  • Mihaela Adriana Stanca (administrator financiar, Universitatea de Medicină și Farmacie „'Victor Babeș” din Timișoara, jud. Timiș)
    A început totul în decembrie 2014, când firma privată la care am lucrat timp de 8 ani a intrat în insolvență. Atunci am inceput insistent, pe toate mijloacele, să îmi caut de lucru și cel mai la îndemână a fost Internetul. Am dat peste portalul posturi.gov.ro din întâmplare. Am găsit multe anunțuri interesante, chiar am participat la mai multe concursuri. Astfel, l-am găsit și pe cel de la UMF Timișoara, la care am participat prin concurs și la care am reușit. Acum, lucrez aici și este job-ul pe care mi l-am dorit dintotdeauna, datorită dvs. Vă mulâumesc pentru șansa oferită. De atunci, recomand acest site oricui își caută un serviciu.
  • Daniela Pisano (referent, Primăria Comunei Ciorogîrla, jud. Vaslui)
    Concursul a fost plin de emoții, având în vedere bibliografia destul de stufoasă. Însă au fost emotii constructive, cu un final fericit. Vă mulțumesc pentru acest site și mult succes în promovarea lui pe mai departe!
  • Florența Turburică (inspector, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea)
    Citeam zilnic acest site. M-am decis, am mers la Primărie, m-am informat asupra bibliografiei. Am mers la Biblioteca Județeană Vâlcea, mi-am făcut permis, mi-am luat legislația, am învățat, am dat examen și am intrat la Programe Externe.