Șef serviciu și șef birou (2 posturi) – Poliţia Locală a Municipiului Odorheiu Secuiesc



Șef serviciu și șef birou (2 posturi)

Poliţia Locală a Municipiului Odorheiu Secuiesc

20 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Poliţia Locală a Municipiului Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere, vacante după cum urmează:

  • şef serviciu – Serviciul Ordine Publică, Circulaţie, Dispecerat şi Intervenţie:
  • şef birou – Biroul Circulaţie.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • şef serviciu:
    • studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul: ştiinţe administrative, drept sau educaţie fizică şi sport;
    • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, drept sau educaţie fizică şi sport;
    • să fie numiţi intr-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată in condiţiile prezentei legi;
    • 2 ani de vechime în specialitatea studiilor.
  • şef birou – Biroul Circulaţie:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul: ştiinţe administrative, drept sau educaţie fizică şi sport;
    • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, drept sau educaţie fizică şi sport;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi;
    • 2 ani de vechime în specialitatea studiilor.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 24 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Poliției Locale a Municipiului Odorheiu Secuiesc, cu sediul în Municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gâbor nr. 43, judeţul Harghita.

 

Apply for this Job