Şef serviciu – Primăria Municipiului Satu Mare



Şef serviciu

Primăria Municipiului Satu Mare

28 august 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante de şef serviciu, grad salarizare I, la Serviciul Agricol și Fond Funciar.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științelor juridice, specializarea drept;
  • vechime în specialitate studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum de 2 ani;
  • să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 septembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 04 octombrie 2017: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Județul Satu Mare, din Piața 25 Octombrie, nr. 1, parter, camera 6, telefon 0261/807.561.

Apply for this Job