Şef serviciu – Primăria Municipiului Iaşi



Şef serviciu

Primăria Municipiului Iaşi

8 noiembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Iași organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante de șef serviciu la Serviciul Administrare Parcări din cadrul Direcției Exploatare Patrimoniu.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • studii de masterat sau studii postuniversitare absolvite in domeniul administratiei publice, management, ori in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, in conditiile legii;
  •  sa fie numiti intr-o functie publica din clasa I;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, de minim 2 ani;
  • sa nu aibă în cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 decembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, telefon 0232/406.085.

Apply for this Job