Şef serviciu – Primăria Municipiului Cluj-Napoca



Şef serviciu

Primăria Municipiului Cluj-Napoca

25 aprilie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de şef serviciu, la Serviciul control protecţia mediului – Direcţia Inspecţie şi control – Direcţia Generală Poliţia Locală.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului, şi anume studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile Legii nr. 188′ 1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 mai 2017, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 3, telefon: 0264/596.030, interior 1020.

Apply for this Job