Şef serviciu –



Şef serviciu

cosmina

15 septembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Corbeanca, Judeţul Ilfov, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de Şef serviciu, gradul II – Serviciul Registru Agricol, Registratură şi Relaţii cu Publicul.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii superioare, studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 octombrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi anunțate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la Primăria Comunei Corbeanca, cu sediul in Str. Independenţei nr. 14, Comuna Corbeanca, judeţul Ilfov, telefon: 021/2666031.

Apply for this Job