Șef serviciu – Poliția Locală Galați



Șef serviciu

Poliția Locală Galați

18 iunie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Poliția Locală Galați organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de şef serviciu la Serviciu Ordine Publică – Secţia nr. 5.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializarea drept;
  • absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere minimum 2 ani;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile Legii nr, 188/1999 (r2).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 iulie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 26 iulie 2018, ora 11.00: proba interviu.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Poliției Locale Galați din Galați, str. Traian nr. 254, Județul Galați, telefon 0236/314.00.

Apply for this Job