Șef serviciu – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călărași



Șef serviciu

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călărași

26 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – serviciul laborator din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călărași.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină veterinară;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite, în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • cunoştinţe de limba engleză – nivel „mediu”;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 septembrie 2017, ora 09:00: probele suplimentare de testare a cunoştinţelor de limbă străină;
  • 22 septembrie 2017, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

1. Legea nr. 188/1999 republicată, (r2) privind Statutul functionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
4.Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
5.Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare;
6.SR EN ISO/CEI 17025 – Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări;
7.Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.114/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor în care se desfăşoară activităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Apply for this Job