Șef serviciu – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, București



Șef serviciu

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, București

13 iunie 2019

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 organizează concurs de promovare într-o funcţie publică de conducere vacantă, clasa I, grad II, în data de 16.07.2019 (proba scrisă), ora 12.00, la sediul D.G.A.S.P.C. Sector 4 din str. Soldat Enache Ion nr. IA, sectorul 4, pentru funcţia publică de conducere vacantă şef serviciu – Serviciul Management de Caz pentru Persoane Adulte.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Științe Sociale,
  • să fie absolvenți de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice,
  • să aibă vechime minimă 5 ani în specialitatea, studiilor necesare exercitării funcției publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 iulie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 iulie 2019, ora 12.00: proba scrisă;
  • data și ora intervioului vor fi comunicate ulterior.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, str. soldat Enache Ion nr. 1A, telefon 0774.455.848, e-mail resurse@dgaspc4.ro.

Apply for this Job