Șef serviciu – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov



Șef serviciu

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov

16 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată  a funcției publice de conducere, vacante de șef serviciu, clasa I, gradul profesional II, în cadrul Serviciului Comunicare, Registratură, Relații Publice și Evaluare Inițială.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe juridice, științe ale comunicării, științe umaniste – limba și literatura română;
  • studii de masterat sau studii postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 mai 2019: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 20 mai 2019, ora 10.00 proba scrisă;
  • 22 mai 2019, ora 10.00 proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov din Brașov, str. Iuliu Maniu, nr. 6, telefon: 0268/417.100, interior 105.

descarca: anunt-concurs-FPC-RELPUB-20-mai.pdf 663KB PDF

Apply for this Job