Șef serviciu – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba



Șef serviciu

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba

27 octombrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Management de caz pentru copii şi managementul calităţii serviciilor de tip familial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ştiinţe juridice, psihologie, asistenţă socială sau sociologie;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 29 noiembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 7/2004, privind codul de conduită a funcţionarilor publici, republicata, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările si completările ulterioare;
Legea nr. 292/2011 asistenţei sociale, cu modificările si completările ulterioare;
Ordinul nr. 24/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi;
Ordinul nr. 35/2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protecţiei copilului la asistentul maternal profesionist şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standard;
H.G. nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist;
H.G. nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată cu modificările si completările ulterioare;
Ordinul nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
Ordinul nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Apply for this Job