Șef serviciu – Direcţia de Asistenţă Socială Sebeş, Judeţul Alba



Șef serviciu

Direcţia de Asistenţă Socială Sebeş, Judeţul Alba

7 august 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială Sebeş, Judeţul Alba, organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacante de Şef Serviciu – Serviciul Beneficii sociale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • Să fie numit într-o funcţie publică din clasa I;
  • Să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitate de : minimum 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • Să îndeplinească condiţiile de studii : studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul : Asistenţă socială;
  • Să fie absolvent cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  • Să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 septembrie 2019, ora 11.00 – probă scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.

Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sebeş, Aleea Lac nr. 12, Judeţul Alba, telefon 0258/731.007, e-mail office@spas-sebes.ro..

Apply for this Job