Șef birou – Secretariatul General al Ministerului Apărării Naţionale



Șef birou

Secretariatul General al Ministerului Apărării Naţionale

3 august 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef birou – Biroul proiecte cu finanţare externă din cadrul Secretariatului General al Ministerului Apărării Naţionale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • cursuri de perfecţionare/specializare: expert accesare fonduri structurale/manager de proiect;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
  • pentru persoana declarată „Admis” la concurs se va solicita eliberarea de către ORNISS a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate naţional pentru nivelul – ,,Strict secret de importanţă deosebită”.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 august 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 05 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

1. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 7 din 18 02.2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
3. Constituţia României, republicată;
4. Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată;
5. Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
8. Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare;
9. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Hotărârea Guvernului nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării;
12. Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
13. Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
14. Hotărârea Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, cu modificările şi completările ulterioare;
15. Hotărârea Guvernului nr. 802/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul implementării instrumentelor structurale;
16. Hotărârea Guvernului. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
17. Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014 – 2020;
18. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
19. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
20. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, cu modificările şi completările ulterioare;
21. Programul Operaţional Regional 2014-2020 www.fonduri-ue.ro/por-2014;
22. Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 www.fonduri-ue.ro/poc-2014;
23. Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 www.fonduri-ue.ro/pocu-2014;
24. Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 www.fonduri-ue.ro/poca-2014;
25. Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională şi dispoziţiile specific aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 www.fonduri-ue.ro/legislatie-europeana;
26. Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social European, Fondul de coeziune, Fondul European agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul European pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de dezvoltare regional, Fondul social European, Fondul de coeziune şi Fondul European pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului www.fonduri-ue.ro/legislatie-europeana;
27. Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul social European şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului www.fonduri-ue.ro/legislatie-europeana.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Apply for this Job