Șef birou – Primăria Oraşului Mărăşeşti, județul Vrancea



Șef birou

Primăria Oraşului Mărăşeşti, județul Vrancea

10 iulie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Oraşului Mărăşeşti, județul Vrancea, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de şef birou, în Biroul Impozite şi Taxe.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental știinţe sociale, ramura de ştiinţă: știinţe economice; cu domeniul de licenţă: contabilitate, sau economie, sau finanţe;
  • studii de masterat în domeniul fundamental de ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă:
    • ştiinţe economice cu domeniul studii de masterat – management sau contabilitate sau economie sau finanţe;
    • ştiinţe administrative cu domeniul studii de masterat – ştiinţe administrative, specializarea administraţie publică sau administraţie europeană;
  • studii de postuniversitare în domeniul administraţiei publice ori management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Oraşului Mărăşeşti, județul Vrancea, telefon 0237/260.550.

Apply for this Job