Șef birou – Primăria Municipiului Oneşti, judeţul Bacău



Șef birou

Primăria Municipiului Oneşti, judeţul Bacău

22 iulie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Oneşti, judeţul Bacău, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de șef birou la Birou achiziții publice – Direcția dezvoltare locală din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Oneşti.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul! științe inginerești cu domeniul de licență: inginerie economică în construcții;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, așa cum prevede legea: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 august 2019, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 27 august 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Oneşti, judeţul Bacău, Serviciul Resurse Umane, Control Comercial, Relaţii cu Publicul, etaj 5, camera 503, telefon 0234.324.243/216.

Apply for this Job