Şef birou – Primăria Municipiului Iaşi



Şef birou

Primăria Municipiului Iaşi

7 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante de şef Birou la Biroul Guvernanţă Corporativă.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, de minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 27 iulie 2017: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 07 august 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 09 august 2017, ora 14.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, telefon 0232/267.582, interior 275.

Apply for this Job