Șef birou – Primăria Comunei Grădiștea, Județul Ilfov



Șef birou

Primăria Comunei Grădiștea, Județul Ilfov

8 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Grădiștea, Județul Ilfov, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de şef birou – Biroul Poliţie locală.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalenta în domeniul ştiinţe juridice;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 mai 2019, ora 11:00: proba scrisă;
  • 16 mai 2019, ora 11:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Grădiștea, Județul Ilfov, telefon: 021/266.27.60.

Apply for this Job