Șef birou – Primăria Municipiului Tulcea



Șef birou

Primăria Municipiului Tulcea

22 decembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Tulcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de șef birou gradul II – Birou Achiziţii, Activităţi Comerciale, Informatică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, ştiinţelor juridice sau ştiinţelor inginereşti;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 ianuarie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 06 februarie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Tulcea din Tulcea, str. Păcii nr. 20, Județul Tulcea, telefon 0240/511.440 sau 0240/515.760, interior 208.

Apply for this Job