Referent superior – Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Galați



Referent superior

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Galați

5 august 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Galați organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de referent, clasa III, grad profesional superior – Inițiere, Urmărire și Evidență Achiziții Activitate Proprie.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 septembrie 2019, ora 11.30 proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Galați, str. Domnească nr. 54, telefon 0236.307.740, interior 884, e-mail personal_das@primariagalati.ro.

Apply for this Job