Referent III debutant – Primăria Comunei Tortoman



Referent III debutant

Primăria Comunei Tortoman

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Tortoman, județul Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice vacante, de referent, clasa III, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului buget finanţe, taxe şi impozite locale, resurse umane.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • nivelul studiilor: studii universitare superioare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul agricol;
  • vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: nu e cazul.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 ianuarie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Tortoman, Str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Constanţa, telefon 0241/827.111.

Apply for this Job