Referent debutant – Primăria Comunei Vedea



Referent debutant

Primăria Comunei Vedea

28 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Vedea, Judeţul Teleorman organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de referent, clasa III, gradul profesional debutant, din cadrul Compartimentului contabilitate, impozite şi taxe, achiziţii publice, resurse umane, operare PC.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 29 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 31 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Vedea, Judeţul Teleorman, telefon 0247/337.901.

Apply for this Job