Poliţist local (referent) principal – Primăria Orașului Pantelimon



Poliţist local (referent) principal

Primăria Orașului Pantelimon

14 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Pantelimon, Județul Ilfov organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă de Poliţist local (referent), clasa III, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, Birou Ordine Publică, Pază Obiective şi Dispecerat.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 6 luni; Rectificare:vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 5 ani;” (Conform M.O. nr. 1035/20.07.2017, partea a III-a).
  • aviz medical cu menţiunea apt pentru funcţia publică de execuţie de poliţist local, obţinut în urma examenului medical de medicina muncii emis de clinica cu care instituţia noastră are contract de prestări servicii în acest domeniu;
  • aviz psihologic obţinut în vederea angajării în care sunt precizate următoarele concluzii: apt psihologic pentru poliţist local/ conducător auto/ port armă, pregătire fizică, permis categoria B, rezistenţă la stres şi efort prelungit.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 28 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Pantelimon din Pantelimon, str. Sfântul Gheorghe nr. 32, Județul Ilfov, telefon 021/350.24.42 sau 021/301.70.01, interior 207, email: resurse.umane@primariapantelimon.ro.

Apply for this Job