Polițist local – Primăria Municipiului Alba lulia



Polițist local

Primăria Municipiului Alba lulia

22 august 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Alba lulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de poliţist local, clasa I, gradul profesional debutant.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: -.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 septembrie 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 25 septembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Alba lulia din Calea Moţilor nr. 5 A, et. 2, telefon 0258 819462.

Apply for this Job