Manager economic – Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi



Manager economic

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi

2 noiembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Ministerul Public organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de manager economic al Departamentului economico – financiar şi administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializarea ştiinţe economice;
  • minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor absolvite;
  • în momentul înscrierii la concursul de recrutare, deţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, potrivit art. 19 lit. b^2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice cu modificările şi completările ulterioare;
  • pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 noiembrie 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 05 decembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Bulevardul Libertății nr. 14, sector 5, București, telefon: 021/319.38.11.

descarca: a_05122018_manager_ec.pdf 308KB PDF

Apply for this Job