Inspector superior și inspector principal (2 posturi) – Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, Judeţul Vrancea



Inspector superior și inspector principal (2 posturi)

Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, Judeţul Vrancea

22 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, Judeţul Vrancea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional superior şi inspector, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului economic, resurse umane, administrativ – Compartiment resurse umane – 2 posturi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
  • atestat de inspector resurse umane;
  • 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de inspector, clasa I, grad profesional superior;
  • 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de inspector, clasa I, grad profesional principal;
  • minimum un an experienţă în domeniul resurselor umane, certificat cu acte doveditoare;
  • cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 decembrie 2018, ora 10.00 – proba suplimentară de testare a cunoștințelor calculator – nivel mediu;
  • 05 decembrie 2018, ora 10.00 – proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, str. Cuza Vodă nr. 43, Judeţul Vrancea, telefon 0337/101.055, e-mail – splas_focsani@yahoo.com.

Apply for this Job