Inspector superior – Primăria Orașului Năvodari, Județul Constanța



Inspector superior

Primăria Orașului Năvodari, Județul Constanța

11 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Năvodari, Județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Autoritate Tutelară – Relația cu Consiliul Local.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor juridice sau în domeniul științelor administrative;
  • cunoștințe operare calculator: nivel mediu – dovedite cu documente care să ateste deținerea competențelor, emise în condițiile legii;
  • cunoștințe de limba engleză: citit și scris nivel mediu – dovedite cu documente care să ateste deținerea competențelor, emise în condițiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 16 mai 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Năvodari, Județul Constanta, telefon 0241.761.603/0241.761.606, e-mail secretariat@primaria-navodari.ro.

Apply for this Job