Inspector superior – Primăria Municipiului Brașov



Inspector superior

Primăria Municipiului Brașov

15 februarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Brașov organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de  inspector, clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare – Direcția Relații Externe, Cultură și Evenimente.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • cunoștințe operare PC – nivel de bază;
  • cunoștințe limbă engleză – nivel avansat;
  • perfecționare/specializare în managementul proiectelor;
  • să dețină abilități și aptitudini de comunicare, lucru în echipă;
  • disponibilitate pentru deplasări frecvente.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 martie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 18 martie 2019, ora 10.00: proba suplimentară de testare a cunoștințelor lingvistice de comunicare în limba engleză – nivel avansat;
  • 20 martie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Brașov din Brașov, bd. Eroilor nr. 8, Biroul Resurse Umane, telefon 0268.416.550, interior 147, e-mail ru@brasovcity.ro.

Apply for this Job