Inspector superior – Primăria Comunei Sălcuţa



Inspector superior

Primăria Comunei Sălcuţa

6 aprilie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Sălcuţa, Judeţul Dolj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional superior, Compartimentul – Impozite şi Taxe locale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 9 ani;
  • cunoştinţe de operare pe calculator.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 08 mai 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 10 mai 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Sălcuţa, comuna Sălcuţa, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 122, judeţul Dolj, telefon 0251/363006.

Apply for this Job