Inspector superior – Primăria Comunei Igneşti, judeţul Arad



Inspector superior

Primăria Comunei Igneşti, judeţul Arad

16 mai 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Igneşti, judeţul Arad, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe economice;
  • vechimea în specialitatea necesara exercitării funcției publice, minimum 7 ani;
  • cunoștințe operare P.C., dovedite cu certificat/atestat/diplomă sau echivalent – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 iunie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • 20 iunie 2019, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Igneşti nr. 24, judeţul Arad, telefon 0257/315.521 sau 0257/315.501.

Apply for this Job