Inspector superior – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă



Inspector superior

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

12 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei publice de execuţie temporar vacantă, de inspector, grad profesional superior – Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 9 ani;
  • cunoştinţe de operare PC: Word, Excel, Internet – nivel mediu;
  • iniţiativă şi creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual, seriozitate.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 iulie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 8 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, Strada Avalanșei 20-22, București, tel 021/303.98.31.

Apply for this Job