Inspector și referent (4 posturi) – Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova



Inspector și referent (4 posturi)

Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova

29 iunie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante după cum urmează:

  1. inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice;
  2. inspector, clasa I, grad profesional debutant. în cadrul Serviciului Buget-Contabilitate;
  3. inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Buget-Contabilitate;
  4. referent, clasa III, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului Management Documente, Relaţii Publice şi Informatică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice – minimum 9 ani;
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Serviciului buget-contabilitate:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
  • inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului buget-contabilitate:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă dc licenţă sau echivalentă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei pubice – minimum 9 ani.
  • referent, clasa III, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului Management Documente, Relaţii Publice şi Informatică:
    • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice – minimum 6 luni.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 iulie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 30 iulie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Craiova din str. A.I.Cuza nr. 7, telefon 0251/437.617, Serviciul Resurse Umane.

descarca: 5b35d4665c9fa794469119.pdf 100KB PDF

Apply for this Job