Inspector și referent (4 posturi) – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna



Inspector și referent (4 posturi)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna

12 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante după cum urmează:

  • inspector, clasa I, grad profesional asistent, din cadrul Compartimentului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap;
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul Serviciului management de caz;
  • inspector, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Serviciului management de caz;
  • referent, clasa III, grad profesional asistent, din cadrul Compartimentului „Secretariatul CPC, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap”.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, clasa I, grad profesional asistent, din cadrul Compartimentului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă într-unul din domeniile: asistență socială, psihologie sau administrație publică;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 1 an.
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul Serviciului management de caz:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă., respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul asistență socială.
  • inspector, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Serviciului management de caz:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă într-unul din domeniile: asistență socială sau psihologie;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 5 ani.
  • referent, clasa III, grad profesional asistent, din cadrul Compartimentului Secretariatul CPC, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap:
    • studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat și, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 6 luni.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 mai 2019, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 13 mai 2019, ora 09.00: proba scrisă;
  • 17 mai 2019, ora 09.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna din Sfântu Gheorghe, Str. Presei nr. 8/A, Jud. Covasna, telefon: 0267/317.464, e-mail roșea_gabriella@protectiasociala.ro.

Apply for this Job