Inspector și referent (2 posturi) – Primăria Comunei Stroeşti



Inspector și referent (2 posturi)

Primăria Comunei Stroeşti

31 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Stroeşti, Judeţul Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuție, vacante după cum urmează:

  1. inspector, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului Agricol;
  2. referent, clasa III, grad profesional debutant (agent agricol), în cadrul Compartimentului Agricol.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, clasa I, grad profesional asistent:
    • studii universitare de licenţă cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvită cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor agricole;
    • vechime în specialitate -1 an.
  • referent, clasa III, grad profesional debutant:
    • studii medii de specialitate;
    • vechime în specialitate – fără vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 03 mai 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 08 mai 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Stroeşti, Judeţul Vâlcea, telefon: 0250/866.178, fax 0250.866.189, e-mail primariastroesti@ yahoo.com.

Apply for this Job